Poezii

În van se scurg zilele, Se scurg orele, minutele, Toate trec în neștire Prin a haosului nemărginire. Ce s-a-ntâmplat cu mintea mea? Unde s-a dus sclipirea din ea? Întunericul

Când soarele de pe cer încet se va stinge Și zâmbetului meu nimeni nu-i va răspunde, Când gingașii porumbei vor plânge Și Everestul nu va mai fi vârf de munte Atunci iubirea din lume va fi

Atosferă macabră, grotescă, Colorit monoton, tumult înăbușit, Castele părasite și întunecime nefirească, Stil gotic decadent, de sânge înroșit. Toate fac parte din lumea nefirescului, A

Aș muta munții pentru iubirea ta, Însa cerul plânge pentru inima mea. El știe că ce-mi doresc nu poate fi, El știe că tu nu ma poți iubi... Stelele-au coborât să-mi strângă lacrimile Și, de

Tentaculele morții mă cuprind ușor Căci vor să sufoce al meu trist amor. Cu gheare de tablă inima îmi sfâșie Și-i arunca leșul intr-o mare roșie. Pielea mea îi simte corpul livid Și cu