Jurnal de azil

Incerci sa omori iubirea careia i se scutura florile; o ingropi undeva in sufletul tau; dar ea creste mereu peste mormant; o retezi de la radacina si sangerezi; si creste din nou si iar o retezi, si tot asa pana cand ti se termina seva lacrimilor; atunci iubirea se ofileste si se usuca lasand acolo in adanc un sicriu gol. Slabit de forte sadesti fara sa vrei una noua si totul se petrece la fel ... Acum stau si ma intreb, atunci cand sufletul iti devine cimitir de sicrie goale cum de nu este atat de putred incat sa se prabuseasca cu totul? Sau ...