Poezie
Sonetul liliputanului atotștiutor
1 min lectură·
Mediu
A ta înțelepciune îmi taie răsuflarea
cum acul de albină ucide-un elefant,
și când mai strigi spre mine, mă sting tăcut ca boarea
ce scade-n bâzâitul unui bondar pedant.
Te-ascunzi în stupi de aur, te crezi mai petulant?
Cunoști orice în lume, stăpân ești peste zarea
întinsă, și pe toate le-aduni cu-al tău liant,
găsind că ai la mână esența și culoarea?
Un impostor de clasă! doar le mânjești sudoarea
mai greilor în spirit; ce iz irelevant
ridică-a ta asprime - ți-e slabă încruntare,
dar chiar de mintea-ți pare lumină de savant,
te vâd în neputința ce-ți crește micșorarea,
și-n zumzete pierdute ajungi mai enervant.
05.12.2008
034.865
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ionut Popa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 106
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Ionut Popa. “Sonetul liliputanului atotștiutor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ionut-popa/poezie/1813302/sonetul-liliputanului-atotstiutorComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Așa cum am mai spus, sonetele dumnevoastră îmi plac foarte mult. Nu face excepție nici cel de mai sus.
Este plin de înțelepciune, de umor și, să nu uităm figurile de stil (mai ales comparațiile) foarte bine cuprinse în acest poem.
Prozodia mi se pare perfectă, cu un ritm iambic fără de cusur, cu metrica de 7 picioare (6 și jumătate), cu cezura pusă exact după 3 picioare și jumătate la fiecare vers, cu rimele foarte bune.
Atenție la tastare (\"încruntarea\", nu \"încruntare\" și \"văd\", nu \"vâd\")!
Ar mai fi o problemă, poate n-am înțeles eu bine: în prima strofă, vă adresați la plural (mai multor oameni) apoi treceți la singular (și vă \"războiți\" cu unul singur)...
Cu admirație,
Cornel Rodean

Mulțumesc pentru atenționări (nu știu cum de mi-au scăpat acele mici erori de redactare). Da, prima strofă vine ca un preambul, ca un prolog, dacă vreți să-i spuneți așa, la strofele ce-i urmează. Toate cele bune!
Cu stimă,
Ionuț Popa
Cu stimă,
Ionuț Popa
0

Muzicalitatea cuvintelor in momentul in care citesti vers cu vers creaza o imagine,o scena care poate fi proiectata in relitate cu mult usurinta