Poezie
Resuscitare
2 min lectură·
Mediu
Când mi-am pus capăt zilelor, plecând timid spre Iad, în jos
Tu ai întins mâna ta rea spre mine, și din hău m-ai scos...
N-am mai murit. Am învățat să te iubesc mai mult de-atunci,
Dar nu știam că m-ai oprit fiindcă vrei chiar tu să m-arunci
Ciudat! Eu din chiar vina ta voiam s-o iau ușor spre Iad,
M-ai readus în viața mea doar ca să mă lași iar să cad...
Știam că,-n egoismul tău, vei face acte de bravură,
Dar te-am iubit și te iubesc chiar dacă vrei să-mi faci gravură...
Ce să mai fac!? Ce să mai spun!? Nu m-ai lăsat să mor deloc,
Ești prea rea ca să mă iubești, dar totuși m-ai salvat din foc...
Cât vrei să mă mai schingiuiești!? Eu te iubesc! Tu
nu-nțelegi!?
Hai, lasă-mă să mor! Te rog! De ce mă legi!? De ce mă legi!?
...Tu vrei să mor... dar nu acum; mâine poate va fi târziu,
Mâine te voi iubi mai mult și poate-mi va plăcea că-s viu,
Și când vei vrea să plec în Iad nu voi putea, căci te-am iubit,
Și o voi lua ușor, ușor, spre Raiul alb și infinit...
Nu vei putea să faci nimic! Vei fi prea scundă să m-ajungi
Și să mă prinzi, și să mă tragi iar înapoi... Nu vreau să plângi,
De-aceea, lasă-mă să plec acum, când vreau, în Iadul meu,
Te vei simți mai bine, știi!?...Când vei vedea cum ard în seu...
Mâine te voi iubi mai mult... Eu nu mai vreau atât amor!!!
Dragostea mea mă ține viu dar tu, iubito, vrei să mor...
Tu nu pricepi!?!? Cu cât încep să te iubesc mai mult nu mai
Pot pleca unde vrei să plec! Mă duc, fiindcă iubesc, în Rai...
Dar eu nu vreau să plec în Rai! Te voi răni... Tu vrei să cad...
Deci lasă-mă să te urăsc! O să te bucuri! Plec în Iad...
002354
0