Aripi

-Lasa-ma sa-mi odihnesc o clipa sufletul pe umarul tau ! - te-am rugat odata iar tu ai tacut blând sau întelegator si mi-ai potolit zbuciumul la pieptul tau. - Vin de departe si mi-e zborul obosit - am mai adaugat eu printre lacrimi iar tu n-ai spus nimic, pastrând aceeasi tacere alinatoare în care simteam cum mi se spulbera tristetea. Dar a venit o zi în care eu am murmurat stins: - Trebuie sa plec ! si buzele tale au rostit simplu: Pleaca ! Atunci am zâmbit amândoi ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat - de fapt se spusesera doar câteva banale cuvinte - iar eu am plecat mai departe întelegând însa ca aripile mele au ramas pe umarul tau ... pâna într-o zi când îmi vor creste altele, mai mari si mai puternice, aripi ce nu vor mai obosi niciodata ....