Vals celest
Eu și tu și o umbrelă, Tustrei în straja nopții. Afară, când e luna lunii, S-o găsim pe cea rebelă, Fără dar. Nu te teme în zadar; Vorbele nu mi-s deșarte. De-l aflarăm și pe
Mysteriis
Într-o zi, dar nu oricare, Să este minune mare. Nimeni nu știe ce-a fost: Eu spun cuvinte – sper cu rost. Dar fii atent: de așa minunăție Nici cuvintele nu mai știu a scrie. Doar timpul a
Odă
O…dă timpul c-un veac înapoi. Vreau să fiu într-un război. Nu?... O… dă minte cu necunoștință: Știu că sunt: nu mai vreau în ființă. Nu?... O…dărâmă lumea cea mare: Dar pe
River flows in you
Sunt câteva cuvinte A căror înțelesuri tăinuite Se descoperă când sunt trăite De Cuvânt în tine, iubite. Scrie negru pe alb într-o Carte Și alb pe negru înăuntru-n mine; Cel crede în
Lumina lunii
De ce, în liniștea nopții, Sinele-mi iese din fire? Adâncurile mele sălcii Se leagă de ceea ce vie. De ce, de sunt înfricoșat, Întunericu-i presărat De ochi ce mă țintesc Ai trecutului
Ars poetica
Cel ce ne-ai dăruit aceste rugăciuni obștești Și împreună glăsuite, Cel ce-n taină vii, inimilor te descoperi ș-arăți Frumuseți negrăite, Cel ce dai minte, grai, frumusețe din ce ești Celui care
Un fel de Valentin
Aș vrea să scriu pe-o foaie Durerea ce mă-ncovoaie. Poezie cred că s-ar numi Și bine ar fi, de-o ar citi Aleasa inimii. Durerea s-ar împarte în doi; Bucuria ar crește-ntre noi. Dacă aș