Poezie
De nicaieri si de niciunde
1 min lectură·
Mediu
De nicăieri și de niciunde
O zgomotoasă liniște ne frange
Plămâni-mi plâng
de amintiri,
Singurătatea stă s-alunge
Un prafuit buchet
De amăgiri.
De-anatomie veșnicită, de ingeri multi aglomerati pe-o scară
O noapte ce frumos e-aseară,
Oh, dimineată ! Ce minune tristă, mă-ndepărtezi de ea !
Dar ce frumos
Ce-mi spui ? Ca nu e doar iubire de pancarde ?
Ca nu se-aud doar șoapte revanșarde ?
și ce aduci cu tine, zâne, mume, lume
Atât de mult și-atât de tot,
Ca mă intorc din nou și-astept
Sa-mi treacă, sa ma simt perfect,
să cânt ,
să râd,
să mă aud
să mă simt crud.
Un inceput e un sfârsit, plictisitor si chinuit
Ce trivial ne-adulmecam, ce vanitos ca te-am iubit
Oh, serendipitate lasă-mă să știu
Oh noapte ce frumos e-aseară
Te-astept să știi! Mă vezi, mă știi
Pe-o stradă, afara , in lume, pe armonii
Ce oboseală fadă mă frange, nu plange
E seara iar și m-ameteste căci stiu ca vii din nou
De nicăieri și de niciunde
Să ne iubim, să nu ne pese
De efemere-mbratișari fecunde.
Oh noapte ce frumos e-aseară !
Oh dimineată ce minune tristă!
002153
0