„Suntem proprii noștri subiecți mascați în aceste povești, adăugându-le personaje și acțiuni ce le râvnim sau le detestăm . Poveștile iau naștere o dată cu noi ! Suntem cuvinte scoase din interiorul nostru !”
Povestea începe printre cernute flori,
Ce le-ai cuprins într-o rochiță de trifoi,
Și m-ai îmbrăcat cu ea, pasiunea ta-n zori ,
Prinzându-mi soarele pe cupele vioi .
Și-ai aprins o lumânare, cu
Mișcările sufletului gravează pe chipul nostru fericirea iar inima la rândul ei absoarbe compartimente ornamentale fine , infinite și atât de înfloritoare . Câteodată trebuie să ne păzim și să nu
- Oare există culoare și pentru noi, în această lume Arno ? Ne jucăm cu ea în pensulele noastre obosite și rumegate de atâta timp . Știi ce mă intrigă cel mai mult , faptul că ne râd în nas
La capul trecutului am aprins o candelă,
Să-mi înmoaie viitorul, strâns într-o cală,
Și să mi-l prefacă în aripi de iubire ,
Din penița plutitoare, dată prin ceară-prezent,
Să înmugurească
Mă uit în jur și văd praf vechi risipit
De-o curte învolburată și atât de intimă
Dar nu fug … nu fug ci aștept atingerea
Firelor-glas năucit și atât de comun-gust .
Mă uit spre cerul prieten
IC