Introducere

... iată-mă așa, ca o poveste… - Ah, povestea mea dragă, vino lângă brațul meu stâng și cruță-mi neîndemânarea nestatornică… Ce zici, punem cerul sus sau jos? - Hmm, nu știu ce să spun… Dar dacă l-am pune în față? Și să fie albastru, știi că e culoarea mea preferată. - Bine; iar în colțuri niște norișori pufoși, pentru când te obosește mersul pe jos. - Sună bine… Atunci, pământul vine în spate. Întoarce-te… - Mai degrabă aș pune aici un ocean în care plutește un rechin… - … cu burta în sus… - Ha, ha… Foarrrrte hazliu, n-am ce zice. Unde eram? Ah, da... Un rechin cu gura deschisă uite-așa: chaaaaaaaa!! - Vai, ce m-ai speriat... Vezi că ai un scafandru printre dinți... - Aa, da?! Ștai șă-l școt... E mai bine acum? - Da, acum parcă ne putem înțelege. Deci nu! EU vreau pământul în spate și oceanul sus, să simt că îmi cade în cap. Putem păstra rechinul dar... FÃRÃ scafandru! - Stai să notez pe piatra asta... le-gea a XI-a a re-la-tivi-tății: “Re-chinii nu mă-nâncă sca-fan-dri”… Punct. - Păi ai pus trei.(?!) - Aia e vorbirea. Scrisul e până aici. Vezi? - Da, oK. - Mai bine fără chei. - Ba mai bine cu chei. Că altfel se plimbă toată lumea pe aici fără invitație. - Atunci ne trebui și o poartă, nu?