Ionel Craciun

Reiau un subiect despre care am scris și în comentariul la articolul pe aceeași temă al domnului Ghinea Cristian Nouraș: ortografia. Urăsc ortografia uzual uzitată pentru a scrie texte în grai bănățean. Căci se notează fonemul œ prin ș, care este cu totul altceva, iar Ÿ prin j. Un vorbitor de limbă română literară care citește un text scris în grai bănățean, fără să fie familiarizat cu acesta, va pronunța așa cum este el obișnuit, adică cum se pronunță, după toate regulile, în limba română. Va rezulta ceva de toată jena. Și nu văd de ce notăm în continuare cu \"și\" șietârnă=jgheab. Sau cu \"j\" atât jâr=jir, ghindă cât și june=flăcău. Ar trebui găsit altceva, de exemplu dj pentru Ÿ și sh pentru œ. Asta pentru a nu apela mereu la \"insert symbol\" dacă am utiliza notația fonetică internațională, sau cine știe ce alte diacritice. Personal, nu sunt mulțumit nici de dj, sau sh, pentru că există riscul să le pronunțăm ca în engleză, dar mai că le-aș accepta în locul actualelor notații sau în locul unor notații utilizînd diacritice străine alfabetului limbii române. În orice caz, o discuție ar fi binevenită. Și poate cineva va sări cu soluția salvatoare.

Un subiect care merită îndelung discutat, în multiplele sale aspecte…
M-aș opri astăzi la unul singur: ortografia. Urăsc ortografia uzual uzitată pentru a scrie texte în grai bănățean. Căci se notează fonemul œ prin ș, care este cu totul altceva, iar Ÿ prin j. Un vorbitor de limbă română literară care citește un text scris în grai bănățean, fără să fie familiarizat cu acesta, va pronunța așa cum este el obișnuit, adică cum se pronunță, după toate regulile, în limba română. Va rezulta ceva de toată jena. Și nu văd de ce notăm în continuare cu \"ce\" atât ceacă=teacă cât și cetârnă=jgheab. Sau cu \"j\" atât jâr=jir, ghindă cât și june=flăcău. Ar trebui găsit altceva, de exemplu dj pentru Ÿ și sh pentru œ. Asta pentru a nu apela mereu la \"insert symbol\" dacă am utiliza notația fonetică internațională, sau cine știe ce alte diacritice. Personal, nu sunt mulțumit nici de dj, respectiv sh, pentru că există riscul să le pronunțăm ca în engleză, dar mai că le-aș accepta în locul actualelor notații sau în locul unor notații utilizînd diacritice străine alfabetului limbii române. În orice caz, o discuție ar fi binevenită. Și poate cineva va sări cu soluția salvatoare.
În altă ordine de idei, aș comenta puțin comentariul lui Dușan Baiski. Până la alipirea de Ungaria, adică vreo șase decenii în cel de-al 18-lea secol, singurul domn de pământ al Banatului a fost monarhul momentului, dar o mulțime de nobili au activat, militar sau administrativ, în Banatul imperial. Iar iobagi au fost cam toți țăranii, atât băștinașii români și sârbi, cât și coloniștii germani sau, mă rog, catolici, pentru că au fost, între ei și francezi, spanioli, etc…Condiția era să fie catolici. Toți își primeau în folosință, nu în proprietate, sesia de pământ, sau o fracțiune de sesie, care se putea moșteni, dar care nu se putea vinde. Și toți aveau obligații duble față de împărat, în calitatea sa dublă de monarh și de domn de pământ = stăpân feudal.
Sărbători fericite tuturor!