ion untaru

Oamenii la început zburau pân-la azimut; apoi și-au tăiat aripile singuri și au căzut în niște ringuri din care și azi se luptă să scape acoperiți de mâzgă și ape Aruncă noroi unul pe

Trilurile ei încântaseră zarea cerul se însenina la cântecul ei florile întâmpinau mai bucuroase soarele iar oamenilor li se părea că nopțile sunt mai scurte ascultând-o Și acum se

seara la birt așa puțini clienți și vorbesc toți odată țăranul modern cară bălegar la câmp vorbind la mobil dimineața, pe gardul primarului o cioara suspectă ieri petrecere,

Toată viața, sacrificii Mi-au cerut cu toți să fac C-am slăbit la toți indicii, Numai să le fiu pe plac Și-am tot strâns ades cureaua Până nu mai am ce strânge Că dacă mă prinde neaua, Și mă

Lumină seara la fereastră Pâlpâind duios și blând Făptura ta mai mult sihastră Subjugă fiecare gând Zorind din câte rătăciri Popasuri scurte îmi hrănesc Imperiul meu de amăgiri Se, zilnic,

Am strălucit ca mediocru Și la nimic nu am fost bun Că se mira și tata socru: De ce nu beau ca el, tutun?! De ce nu fac și eu un joc De zaruri, cărți, poate canastă Că toate astea la un

i s-a făcut rău pe stradă, a leșinat și a fost adusă cu salvarea la spital după operație medicul a fost chemat la altă urgență surorile trebuiau să iasă din schimb și se uitau nerăbdătoare

moto: Constantine, Constantine Câte nopți au plâns în mine De cu seară până-n zori Și ciori și privighetori! --------------------------------- Ploaia - O dulce cantilenă inundă-ne

mai pune mă\' mâna pe-o carte rafturile gem, uite se rup viața e ca o-nchisoare și la zdup nu poți să ai de alta parte tainițele se desprind din tine uită-te nisipul cum îți cură acadelele

Orașul revolverelor mute S-a cufundat în nepăsare Și n-a mai fost nici o urmare A celor astfel petrecute Atâtea rute și de-rute Părea că nu mai e nici o scăpare: Orașul revolverelor mute S-a

E ultima scadență, e ultima verigă Strămoșii ne așteaptă ascunși într-o ferigă Alergăm după-o avere scursă printre degete Mult mai iute decât zelul și, fără să pregete Interesul nostru

surprins, la urechi îmi ajunge trimis din eter un semnal și las să mă poarte pe val zeițe blonde nibelunge și-apoi încep să bombardeze că-n viață nu poți să eviți excedentarii

Ce noroc avui să dau greș maestre Că-n loc de nevastă să-mi pună căpestre, Am găsit prin podul casei terfeloagele din care Curgea laptele ca mierea răsucită în fuioare Și din două-trei cuvinte

Ziarele de dimineață se distribuiau gratuit, Copiii nu mai voiau să învețe, Peste tot numai războaie și greve: Adevărul are întotdeauna două fețe! Soțul tău te părăsise Tu voiai să te

Domnul președinte iar debarcă Un dizident din propria echipă Cu-aceeași eleganță și risipă Cu care zvârli pe geamuri o libarcă Tot mai puțini sunt cei rămași în barcă Tocmai acum când bântuie

îmbracă din nou chipul suferinței și trece prin lume întrebând din priviri aproape nimeni nu o ia în seamă ajunge noaptea acasă plângând pentru lume plângând pentru ea poezia

Și e atâta pădure de semne În care nu mai cresc lemne Ci doar atribute votive Din care-ai să-ți faci iar motive Florale pe umeri de nuferi Și plângi când nu poți să mai suferi Eterul din ochii

Domnule profesor, ce eroare Mutați tirul de pe mine Când scriam mai rău, era mai bine Totul azi de-a-ndoaselea apare Aveți o reputație, rezon Eu de nimeni nu m-am fost atins Și poate aghiuță

dancii lor zvârleau cu pietre și nisipul peste gard vorbele zburau piezișe și mânjite cu mult fard murdăreau tot ce ating: oameni, locuri, obiceie că săreau și la bătaie dintr-un gest,

Yellow rose ce provocare Ai trecut precum o zână Parcă mă țineai de mână Și râzând, în dinți, o floare Pasul tău ca de gazelă Lăsa urme pe zăpadă Albul lumii dintr-o spadă, Lumina o

pescăruș depunând o pană la statuia Poetului * mare bântuită de doruri: La steaua care-a răsărit * sirenă pe valuri căutând umbra Poetului *