ion untaru

Unde ești că nu mai știu Fiule, să te cunosc? Mamă, s-a făcut târziu Floare cu parfum de mosc Te-a furat un fir de apă Și-am rămas singur pe mal Bătrânețile tot sapă Zidurile în

La insuccese, alergie Desfac culcușul panaceu Și merg să cer de la morfeu Protecție și energie De bucurie că-mi permite Accesul fără cotizații Devin cobai pentru senzații În colonia de

atâtea toamne desfrunzite cu iz de ploi și mucegai nopțile ca un buhai trec prin nevăzute site și ne lăsm ades furați de torente și cascade plânsul apelor la vad, e o aventură să-l

Au murit caii, nechează călării Fiori de mătase trec prin șira spinării Se revarsă luna noaptea peste urbe Stautile plâng pe străzile curbe Pe care se plimbă ușor resemnate Figurile triste cu

am găsit pe plajă urma trupului tău, de anul trecut * țăranul modern cară bălegar la câmp vorbind la mobil * când a luat foc arhiva mi-am compus o mină gravă

Amurg pe cai cu seri de fum, subțire Cu galben de câmpie descântată Prin care știi c-ai mai trecut odată Și o desprinzi acum din amintire Halucinează bălți de nuferi albi Din care ursitoare

moto: Chiar de nu te înfioară O să-i simți în preajma ta Când începe să te doară, Aerul din a putea ------------------------------ Suntem sătui de-atâta boală Că putem să dăm și împrumut De

Sfântul Emilian a fost fiul unui prefect roman, Sabbatianus, și a trăit în sec. IV la Durostorum (Silistra de azi). După edictul din Mediolanum al împăratului Constantin cel Mare, din anul 313

Dansează bătrâna actriță Rolul din urmă îl trece cu brio Seara aceasta e cea de adio Uscată e ramura sfântă de viță Cum curge clepsidra! O biată hangiță Debutantă la bar într-un trio Succese,

Stimată doamnă, pic de somn Și veștile mă întristează Că vine iar același domn Și-mi bate-n ușă la amiază Lăsați-mi draperia trasă Și storurile fără fantă Că vin tristeți care m-apasă Cu

Și e atâta pădure de semne În care nu mai cresc lemne Ci doar atribute votive Din care-ai să-ți faci iar motive Florale pe umeri de nuferi Și plângi când nu poți să mai suferi Eterul din ochii

Sculptorul orb Lupii verii nesătui Mișună că sunt destui Vârful crestelor abrupte După pradă să se-nfrupte Într-o țară-a nimănui Versurile dintr-o strofă Urcă scările în top Dar și-n

Bucuria unui clop După ce-mi dorii atâta Bucuria unui clop, Coada lui de târnăcop Că ne-a răsturnat carâta! Și ne umplu de ocară La un colț de iarmaroc Cu limbajul lui baroc, Tutungiul

Obosită cale Drumul încă lung Picură petale Crinii, îndelung Și ușor de greu Nimeni să nu plângă Clopote mereu, Bat și bat a tângă N-auziți în noapte Îngerul, aripa Ce duioase

exercițiu liric I stropi de ploaie rece peste față am plecat subit fără umbrelă orașul s-a oprit la mantinelă așteptând să treacă o paiață vulturi de ninsoare-mi dau

moto: Scoate robele instanța C-a venit amfitrionul Cu țidulă de la onu Să ne mai închidă clanța --------- Þine minte partitura Și solfegiul, criminalul Că urmează săritura Pompierului cu