Număr

Soarele a trecut dealul,

cornul lunii încalecă șaua dealului din oglindă.

Eu număr, fără un scop anume, doar să mă aflu în febra...

Tu zâmbești, nu am replică, îmi văd de treabă: număr,

număr stelele oriunde s-ar afla. Sunt dezamăgit, întotdeauna în izvor sunt mai puține decât în zătonul copilăriei.

În continuare mă mint și număr,

număr oamenii care viețuiesc sub glie.

Îmi fac semnul crucii

și număr morții vii din parlament,

apoi pe cei din regatul singurătății.

Număr frunzele toamnei luare în colții de argint

ai mistrețului hămesit de foame. El caută colacul de salvare

încrustat cu jir și ghindă,

eu gândurile pierdute în ceața din inimă.

Număr iluziile

ce dansează în straie diafane.