ion pascal vlad

domnule Vasile, nu era mai bine dacă puneai semnul întrebării la titlu.....așa până la o limită.

nu ar trebui să stai liniștit,Daniele. Dacă nu mai poți trăi fără să scri, atunci continuă. Ai mult de săpat până să dai de un firicel de poezie. Nu vreau să te mint spunându-ți nu știu ce bazaconii.Nu mi-o lua în nume de rău.Sunt absolut sincer.Sper să nu te supere acest lucru.

Elena.ideea sau mai bine spus ideile din acest text( mult prea lăbrățat), ar putea căpăta consistență într-o altă formatare.Frtustrarea ta (dacă vrei a generației tale)ar fi mai relevantă sub forma unui eseu bine structurat.Dacă ai timp și te țin puterile, încearcă.Poate iasă ceva.Ar fi păcat să se piardă idea ta într-un text diluat.Și-apoi,ce-i cu finalul ăsta prăpăstios? Viața e prea scurtă și prea frumoasă ca să nu avem un motiv,cât de mic,să o ducem la capăt.Se pot găsi diamante veritabile și în mocirlă precum și în troaca porcilor

Într-o seară răcorasă și umedă, cu tristeți curgând peste oglinzi deformate, cu bărzăuni rahitici etalându-și puținătatea cuprinderii, e ceva să dai peste un poem cum este „fuga din seraiul mecanic”. Este prea bun pentru a-i aplica „o etichetă simplă”.Tocmai de aceea l-am studiat cu pixul în mână. Radiografia realității făcuta de tine este exactă. Trăim stupid, trepidant, pragmatic, alergăm bezmetici spre ținte ucigătoare și nu mai avem vreme de „gesturi elegante”, de tratamentul cuvenit sufletului, de poezia vieții, de „cruciade” împotriva răului și a urâtului înconjurător. Nu mai avem vreme sau putere să ne aplecăm asupra lucrurilor „mărunte”, a lucrurilor care dau consistență și continuitate lumii, precum floarea de măr deschizându-se în liniște și puritate, iar voi, Florina și Daniela și Bordieanu, adică tu, observi asta și poate tocmai asta îți dă putere să evadezi din caruselul asurzitor, înspre marginea verde a timpului, acolo în arcadia ta, cu iluziile intacte, cu iubirea ferită de privirea ciclopului metalic. În fondul genetic fiecare avem arcadia noastră, însă, din nefericire, unii dintre noi habar nu avem de existența ei. În sistemul „de lumi artificiale”, subjugați în imperiul suficienței, nu vrem complicații, pășim plini de sinele alterat pe o pojghiță extrem de subțire. Să sperăm totuși că lucrurile se vor schimba în bine și să vedem din nou cum universurile cresc din povești și astfel să mai tragem o păcăleală... mașinii.