Poezie
Meditațiile lui Icar
Inscripții pe frunze de mesteacăn
2 min lectură·
Mediu
*
E ceva nu știu cum în lume
sau poate-i pendularea
cuiului lovit de umbră!
*
Iarăși se-aude noaptea
devorând sângele poeților
prin saivanele lumii-n derivă;
Doamne, nu se mai face ziuă
în acest gând
năvalnic?
*
Datornici tuturor
datornici nimănui
plâng mieii stelelor căzând.
Miruiți cu mirtul înălțimilor
Marea nu îi mai cuprinde!
*
Cer prăbușit
și peste altă floare
nufăr asasinat
plâns trandafiriu
prin răscrucile mizeriei cosmice
Râul știind durerea Câmpiei.
*
Atât de cenușiu cerul,
semnele, fluturii
în părul mireselor nenuntite
ce aer fără muguri
Iarăși ne-ai mințit Casandro.
*
Mică deschizătura dintre două cuvinte
când în ochii înroșiți
simți setea unui imperiu
devorat de furnici.
*
Casele orbilor au întotdeauna
ferestrele-nchise?
*
Printre lucruri
luminându-ne
dragostea-și face de cap
fantomele invită cuvintele la dans
și noaptea curge, curge
înecând ecoul universal
*
Auzi prin frunzarele cosmice
cerberul urlând?
Luna se exfoliază
în această transhumanță
de sunete și semne.
*
În tine
trebuie să simți
marea vuind,
în afară
lacrima picurând.
*
În aripă se află
somnul cel mare
nu în ochi
nu în vederea ta dincolo.
Numai ceară e de tine
curgându-te.
Stăm lipiți de sine
ca de-un spine
tu rănit și eu rănit
sub scutul de trandafir
și de-atâta însingurare
mările-s însângerate
bătrânule Dedal!
002008
0