Poezie
îmbraci cămașa cărnii peste oase
1 min lectură·
Mediu
îmbraci cămașa cărnii peste oase
și treci prin porii anilor înguști
nimic nu-ți pare veșnic nisipoase
iubiri te-ndeamnă-ntruna să le guști
de pleci la drumul vieții fără stea ții
mortiș să-ncapă visele-n bagaj
iar când oprește trenul între stații
le lași pe rând cenușilor drept gaj
cioplește timpu-n oameni cu o daltă
groparul lumii bagă spaima-n flori
tu le privești pe toate laolaltă
închizi un ochi și te prefaci că mori
026366
0

Încă din titlu începe poezia și continuă până la împlinire.
Ultima strofă m-a eclipsat prin frumusețea versurilor
\"cioplește timpu-n oameni cu o daltă
groparul lumii bagă spaima-n flori
tu le privești pe toate laolaltă
închizi un ochi și te prefaci că mori\"
versul de final \"închizi un ochi și te prefaci că mori\",pare liantul de suflet
reușită poezie prin construcție ,exprimare și imagini
Cu sinceritate,
teodor dume,