vâslesc prin mâlul zilei
vâslesc prin mâlul zilei fără vlagă nimic n-apare nou la orizont e-atât de mică lumea și de vagă dar timpul parcă nu mai ține cont pamântul plat cât foaia unei lipii învârte patru zări în
resemnați pe-aceleași străzi banale
resemnați pe-aceleași străzi banale sclavi moderni cu ochi legați de sfori forfotim de zor sub macarale viața noastră sfârâie prin pori taie lama timpului în carne hașurează ploi pe-un cer
erai minunată și plină de muguri
erai minunată și plină de muguri te atingeam cu buricele ochilor și se făcea primăvară în coșul pieptului îmi țineam respirația înlănțuită ceilalți mergeau la cumpărături alții veneau noi ne
apartament cu 4 camere
lumea e un apartament cu 4 camere utilat și amenajat cu lux de amănunte prin care noi chiriașii vremelnici ne plimbăm bagajele pe ici pe colo ca pe niște animale de companie le vorbim despre
în memoria lui ion nimerencu
totul e bine când se termină brusc ca o pană de curent te ridici din poză și pleci într-o zi prin gaura cheii fără să anunți pe nimeni nu-ți pasă că-n urmă rămâne carcasa pe care cei dragi o
îmbraci cămașa cărnii peste oase
îmbraci cămașa cărnii peste oase și treci prin porii anilor înguști nimic nu-ți pare veșnic nisipoase iubiri te-ndeamnă-ntruna să le guști de pleci la drumul vieții fără stea ții mortiș
cântec de trecere
fuge timpul doamne fug și eu pierd vagonul vremilor mereu mușc în goana pașilor mei fermi mărul vieții sfredelit de viermi dragostea e-o pasăre cu ghimpi lumea un concert în patru
poem sangvin
împărțim aceeași scoică din care-au evadat toate mările ne ascundem de anotimpuri fatale și de singurătăți canibalice secundele sunt trenuri lungi în care nu urcăm niciodată ne mișcăm în
ce-ți place să te decojesc ca pe o portocală zemoasă în toiul iernii
februarie e o colivie de gheață în care ne-a închis un nebun fericit suntem prea orbi să vedem trec păsări de păpădie prin noi mi-ai sfredelit pieptul târfo ți-ai înșurubat ochii în
dincolo de asfaltul dur al cuvintelor
oh jesus când am intrat cu picamărul în beletristică având impresia oarbă că dincolo de asfaltul dur al cuvintelor voi găsi miere mi-a picat fața uită-te și tu la târfa asta cum și-a
m-am trezit în sala de judecată
m-am trezit în sala de judecată cu un dumnezeu plictisit studiindu-mi dosarul iarăși tu? mă-ntreba scufundându-și sprâncenele într-o mare nedumerire îl priveam indiferent de parcă n-aș fi fost
e-un praf de lene grea pe drum
e-un praf de lene grea pe drum secundele clocesc în ouă orașu-i plin cu vaci de fum nori plictisiți se fac că plouă plutește-o stare de leșin mai trag o dată din țigară în mine e-un huzur
niște furnici fosforescente
oamenii trec grăbiți ca niște furnici fosforescente prin mușuroiul orașului se droghează cu praf de vise și încearcă să le facă pe toate deodată de parcă mâine n-ar mai avea timp când
în burta mea port un copil din flori
în burta mea port un copil din flori pe care n-am putut să-l avortez la timpul său într-un tramvai obez plin ochi cu amintiri și călători sunt unii care-și lasă părți din ei în al cenușii
stau închis în mine ca-ntr-o cușcă
stau închis în mine ca-ntr-o cușcă și visez la evadări în lanț cu miros de cer și praf de pușcă orele ma ronțăie cranț - cranț în ființa mea sezonieră port cătușe fără vreun motiv îmi adun
balada pc-ului îndrăgostit
m-am săturat să-mi tot ascund amorul și să-mi sufoc gândirea cu nimicuri când îți aud impudicele click-uri îndată mi se-aprinde monitorul învins de sentimente epilate te-aș strânge-n brațe
când bat în geam falangele ninsorii
când bat în geam falangele ninsorii și-mi smulg din floarea timpului petale mi-e poftă de mireasma pielii tale de dorul tău mi se dilată porii m-aș face tren pe căile ferate s-alerg să
baladă hibernală
ningea perfid cu pene de zăpadă cum n-a mai fost asemenea ninsoare curgea din cer omătul în cascadă orașul alb intra în hibernare cât ai clipi ne înghițise neaua cu fulgi cu tot pustiul de
mi-am tras jaluzelele
casa mea e o colivie din care n-am mai ieșit de ceva vreme nici nu mă interesează ce se întâmplă dincolo de pereții ăștia plini de rugină mi-am tras jaluzelele mi-am pus lacăte pe dinăuntru ca
suntem două corpuri depărtate
suntem două corpuri depărtate într-un mare univers urban nicio axă nu ne ține parte iar destinul parcă e în van printre zări și printre nebuloase lupt cu timpul pentru un minut te vânez pe
fericirea zbura pe deasupra noastra
cu țâțele sale productive alimenta întregul oraș pe timp de secetă sau după calamitățile naturale se dădea gratis la fiecare fără taxe și impozite locale fără prezervative sau
la-nceput a fost o pocnitura din degete
la-nceput a fost o pocnitură din degete apoi totul s-a făcut la comandă
vecino de se-ntâmplă să ai grețuri
vecino de se-ntâmplă să ai grețuri bea sucuri de lămâie pentru nervi ai grijă la cămara cu dulcețuri că iei proporții fără să observi te-ai îmbătat cu dragoste și miere dar fericirea-i doar
la balul vietii
la balul vieții măști și figurine presimt cum evadez ușor din mine prin nebuloasa anilor în treacăt zilei de ieri îi pun la ușă lacăt pe ritm de vals în două lumi distincte mă las purtat pe
