Jurnal
fetus-in-fetu
1 min lectură·
Mediu
te întrebi de ce-ți disprețuiesc amorul lânced
nedumirit cutreieri cărările inimii
tot mai des
speculezi fiecare ofertă promoțională de zâmbet complezent
și joci neîntrerupt drama
celui-ce-nu-înțelege
îți agăți speranța de tăcerile din amurg
ce-ți par exerciții de toleranță
pseudo-tratate de pace
ratificate în numele unei
mari iubiri
sau iluzia bunului comun
care de fapt nu ne aparține
sufletul meu deplânge vremea zborului vertical
îl cetluiesc acum pravile
promulgate egocentric
o ultimă zbatere surdă
alături încă de grija
de a nu-ți strivi eul introvertit
și gata...am murit
și iubirea ta odată cu mine
fetus-in-fetu
002455
0
