Ion Bogdan Stefanescu

Imagini Nori: mângâiați de vânt sunt suflete-nălțate Ce ne privesc blajin și fără de păcate Ploi: calde lacrimi de retine albastre Plânse pe dorul inimilor noastre Iubirea: în

Rap Haide frate-frate vino frate Ca s-o punem greu de-o societate Secretă discretă-secretă sau discretă Mușc din țevi chiar nu se mai poate Visele toate-toate cad pe spate Gustul puterii

Scufundare Am coborât Liniștea mi-a strivit gândul Numai timpane zdrențuite Nu sunt corali Sunt numai timpane surde Ciugulite de pești multicolori Aș fi vrut să fii lângă mine Atât Și să

EvAdam Adam - Eva – Adam…EvAdam… Din coastă flaut de-am fi zămislit Singurătatea singuri ne-o purtam Și …EvAdam…Adam Atâta cânt la unison Pe șerpi i-ar fi urcat în pom Și

Căutare ți-am zărit în oglinda apei chipul luminat de raza uitată a soarelui apus m-am aplecat să te sărut dar ai dispărut lăsând în urma ta un rotocol de apă argintiu ca un medalion

Mantră Prin ochiul tău stâng Mi-am revăzut copilăria Vocea bunicii mă însoțea pretutindeni Ai să-ntâlnești cândva o fată – îmi spunea Ochii ei verzi ca două stele Te vor ocroti Pentru ca

Lamentație Frunzele m-au îmbrățișat cu nervurile lor umede Lăsându-mi urme pe trup și pe suflet Unde să mă ascund fără să fiu auzit Fiindcă durerea plânsului meu A unului scurs printre

Descompunere Sufletul alb ca un nor Tresare La atingerea Gândului risipitor Absolutul auzului Se izbește Răsunător De nemărginimea văzduhului Mirosul din copilărie Stăruie Pe

Vârtej Mii de sticleți au dat buzna În inima mea Scrijelind-o Cu lacrimi fierbinți Prelinse peste penele lor Răsărindu-le iarbă de mare În priviri Zarva lor mă gâdila pe dinăuntru Mi-am

Numindu-te Am aflat mirosul tău De la piatră Dăinuie în adâncul răcelii Ca o taină Cum să te privesc? Roua din jurul pietrei Te va pierde fără speranță Numai gândul ne poate

Cândva Cândva am zărit o barcă prinsă în plasa orizontului Ramele sale lungi ca niște gene clipeau de dor de țărm Nici un sunet nu răzbea căldura uscată a soarelui De parcă totul se-ntâmpla

Paradox … căci odată împlinită ziua a șaptea viii n-au mai aflat niciodată odihnă

Incantație galben de soare răsara răsare ne-nălțăm și lăsăm zămbet umblet apăsare- nepăsare galben de soare răsare

Peisaj Peștii cu solzi de oțel încolonați ca la paradă salutau încercarea vrăbiilor de a-și face cuib din fâșii de asfalt Copiii bolmojind frânturi de colinde își întind rânjetele ca pe