Ion Bogdan Stefanescu

Poarta sărutului Lui Constantin Brîncuși Strigăte de piatră și daltă De daltă și piatră De daltă Și piatra a zburat Despicând sărutul celor două lumini În patru puncte

Al treilea ochi Șoapte calde cu miros de plumb s-au prelins din ochiul necuprins de nici o culoare pustiind frunzele umede semănând în coaja copacului neudat de nici o lacrimă o inimă

Joc în oglinzi Am privit o clipă spre răsărit Aerul cu miros tânăr mi-a umezit ochii Trepidam ca o trestie între sâni pistruiați cu pletele întise către verdele frunzelor de Mai Am privit în

La circ Aplauzele adulmecă Dansul macabru al biciului Lacrimile ovale de bucurie Se sparg de plânsul înfundat De mirosul întunecat al pieilor De cortina care ascunde Fecunde arzânde

De unde peștișor de aur? De unde peștișor de aur? La noi și câinii se împușcă Iar caii descărnați sunt puși la jug În ritmul biciului năuc Þipă frunzele și aerul mușcă De unde

Apologia pleoapelor fără pleoape nu ar exista vis fără vis…ce plictiseală dacă noi bărbații am avea o singură pleoapă cu o mână am mângâia nevasta iar cu cealaltă pe Atena pe Afrodita

Îmblânzitorul de cobre Mi-a bătut în geam calul înspumat cu copite de argint și privire piezișă Am încercat să-i prind uitătura între genele mele desmorțite însă grumazul i-a căzut în

Avatarurile unui Haiku m-am lovit cu sufletul de-o stea era atât de albă și tristă stricăciunea oamenilor- mi-a spus- a îmbolnăvit cerul ar trebui să fie nemuritori

Efemer dar adevărat ne-am privit cu atâta căldură încât cuvintele noastre au început să se sărute îmblânzind zborul pescărușilor prinși de umbra ta ca o trenă... apoi ai zburat cu aripi

Fără răspuns Răcnetul a fost înghițit de stânci Se zvârcolește ca o flacără Înroșind aerul Un singur vultur mi-a dat semn Și acela avea ciocul tocit Îți scriu din răceala

Pasărea de foc Pasărea de foc și-a făcut cuib din sufletul meu care arde când mă gândesc la tine Pasărea de foc îmi clocește inima care bate roșie când te apropii de mine Pasărea

Doar caii Tristețea pașilor mei Clipocea printre lacrimile Dorului frânt Din gleznele tale Ca două raze crepusculare Parfumul lor Mi-a înroșit sufletul Dispărând Prin poarta

Miracolul inițierii Vocea gravă a întunericului greu de timp și stele mă întreabă apăsat: Ce dorești? Răspund: Lumină! Și sufletu-mi se-nclină smerit Doar mâna aceea albă și blândă îmi

Pe un peron… Pe un peron uitat de păsări, cu vânt împietrit și lumină leneșă ți-am zărit umbra la început – suavă apoi – neclintită Nici sunetul roților arzânde n-a mișcat-o Îmi cumpăr

Pe unde? Pe unde să umblu Când brațe de iarbă Și de vânt Mă trag neștiut în pământ Cu viteza secundei Bătute de un orologiu imens Și roșu Cu limbi de foc viu Pe unde să mă aflu Când

Clipa de roșu Din cauza furnicilor Merele mor de râs Înroșindu-se Din cauza trandafirilor Iubirea Sângerează Din cauza lunii Soarele apune Rușinat Din cauza

Poveste de iarnă Sub privirea de gheață a iernii A înflorit mărul Ocrotitorul scâncetului ales Cu parfum de fruct interzis Voalul florilor Ascunde zâmbetul miresei neprihănit De

Lecția de anatomie Mâna mea creangă Înflorește Când te mângâie Sufletul meu pasăre Zboară în jurul Inimii tale cuib Aripile berzei sunt Trupurile noastre Luminând ca două

Fără sfârșit Surâsul ți s-a strâns Într-o singură lacrimă Imensă Și caldă Privirea disonantă Mușcată de gând Amintirile arse Voluptatea regretelor Þi-au crestat venele

Jocul mereu întrerupt M-am jucat cu soarele Până ce a sângerat Supărat A luat razele Și a plecat M-am jucat cu luna Până ce am rătăcit Obosit Am luat visele Și m-am

Coama sură Coama sură cu copite umflate de apă a dat buzna în cântecul meu bătut în argint și sânge vestitor de iapă rostogolindu-mă peste ochii plânși ca o clepsidră M-am agățat cu