ion a

*Să nu-mi spuneți că trebuie să spargem cine știe ce tipare... tipare poate, definiții nu!*

si care ar fi *definitia*?!

*adecălea faptul divers, normalitatea, sunt chestiuni abjecte(?!)*

poate era mai potrivit *banalitatea sordida*. si da, in arta sunt abjecte, daca nu contin un comentariu implicit si nu ofera un *katharsis*

*Emilia este o fată născută într-un mediu ce nu i-a oferit posibilitatea de a tinde spre altceva*

emilia nu este *o fată născută într-un mediu* ci o fata nascuta *de la inceput si pana la sfarsitul textului*, exact cum spune Gerg. asta e si motivul pentru care ar trebui considerata poezie sau poem in proza iar nu jurnal, critica sociala sau mai stiu eu ce. cred ca este evident ca personaje cu psihologia si comportamentul emiliei nu exista de fapt in realitate. catastaza paraseste textul fiind transferata cititorului dupa sfarsitul lecturii.

altfel, e adevarat ca 5 din mesajele lui Gerg au fost trimise pe la 3 dimineata, cand incep sa-ti lipseasca prietenii :)

placut, in special ultima strofa unde gestul liric devine mai impulsiv iar discursul brusc eliberat de orice sens comun

curios ca intrebarea *este aceasta POEZIE?* revine mereu si mereu in comentarii, de parca cineva ar avea raspunsul...

aceeasi intrebare s-a pus, de-a lungul timpului, in legatura cu toate formele de arta care spargeau sau modificau tiparele existente.

emilia transcende banalitatea abjecta a faptului divers prin incapacitatea de a-i judeca pe ceilalti si suprema impacare cu soarta. este un lung poem despre mantuirea prin umilinta.

daca avem recuzita necesara si timpul, in incercarea de a *obiectiviza* experienta estetica, putem analiza o lucrare literara folosind referinte la alte lucrari si curente, putem analiza structura formala si gramaticala, etc. insa in final, ce conteaza este forta si calitatea emotiei transmise, faptul ca o lucrare dobandeste o viata proprie, *reincarnata* in sensibilitatea cititorului.

mie, emilia mi se pare o astfel de lucrare

sigur ca arta, *la un anumit nivel*, nu mai urmeaza decat regulile pe care si le alege artistul. insa impresia mea despre textul de fata a fost ca autoarea se afla abia la inceput si ca i-ar putea fi utile cateva *retete* mai incercate

de exemplu, intre o poezie mediocra si lunga si una mediocra dar scurta, cea scurta are sanse mai bune de a fi citita si comentata...

*ecest \"stil de muzica\" (daca se poate numi asa) mi se pare total dezgustator, prin faptul ca toate melodiile se rezuma la iubire pierduta, bani si gasca de strada*

*melodiile* nu pot sa se rezume decat la sunete, ritm, armonie, etc. ce pare sa te deranjeze pe tine sunt textele.

maneaua ca gen muzical este prefigurata inca din cantecele lui Anton Pan. e caracterizata de contratimpul sincopat pe primul timp urmat de primele trei saisprezecimi de pe timpul al doilea. succesul popular il obtine prin mai recentele piese ale lui Gabi Lunca si Romica Puceanu (Spune-mi cu ce ti-am gresit/Si de ce m-ai parasit, etc.).

cat despre texte care se *rezuma la iubire pierduta, bani si gasca de strada*, as zice ca aproape toata literatura (si filmul) se rezuma la asta...

poate ar fi preferabil sa discutam nu despre *ce* ci despre *cum* scriem

*frigul talhar
fura tacerea unei stele de toamna
- se scutura sufletul*

in general, nici imaginile nici cuvintele nu ar trebui sa se repete in aceeasi poezie.

economia de mijloace de obicei amplifica emotia, daca poti sa spui acelasi lucru in cinci cuvinte in loc de cincizeci, ar trebui s-o faci.

poezia, ca si restul artelor, ar trebui *sa arate* iar nu *sa explice*

emilia este un infern la purtator, un fel de graffiti pe peretii murdari ai epocii contemporane unde abjectia vietilor *subterane* descrise isi gaseste o ciudata mantuire in umilinta expiatoare a protagonistei. este un personaj aproape biblic prin incapacitatea de a-i judeca pe ceilalti si suprema impacare cu soarta.

prin acuitatea descriptiva si refuzul obstinat de a oferi explicatii caracterologice mi-a amintit de filmul lui Abel Ferrara, *Bad Lieutenant*

cred ca ar fi o greseala sa ne intrebam cat de plauzibil este personajul sau situatiile, ori daca textul este intr-adevar *poezie*. este un text unde primeaza forta emotiei transmise (si va promit ca o veti gasi din abundenta), iar nu *premeditarea* constructiei (cu toate ca si aceasta este impecabila)

la urma urmei, cati poeti, tot atatea definitii ale poeziei

bine construita, finalul foarte bun. pe alocuri mesajul este bruiat de cate o exprimare mai contorsionata *afluent indestulator la nervura*.

poate ar fi fost de preferat *invingator* in loc de *conquestador*

mai este un aspect pe care as vrea sa-l subliniez. deja avem o sectiune pe prima pagina unde ni se anunta ziua de nastere a unui membru sau altul. vad ca acum sunt introduse si zilele de aniversare pe poezie.ro

daca sunt circa 400 de membri activi si fiecare are o zi de nastere si o aniversare iar fiecare din ele genereaza in medie cinci mesaje, rezulta ca vom avea in medie 11 mesaje pe zi de tipul *la multi ani* si *la mai mare*

parerea mea este ca forumul ar fi un loc mai potrivit pentru aceste anunturi si mesaje

putin cam conventionala. iar premiza femeii arhetipale nu prea se potriveste cu frazele lungi, explicative: *ne rupea fir cu fir testandu-ne intelegerea fata de privirea blanda cu care ne dansa pe sfarcuri*

stare de spirit proiectata complice pe tot universul domestic, deznodamantul in tonuri grave, perfect acordat cu expozitia in crescendo.

Amusinare, Asteptare, Panda, vanatoare in toata regula. cine e vanatorul si cine prada cand *vulturii isi beau unul altuia sangele*?

frumos

un dialog cu elementele, unde tonul glumet nu poate niciodata sa mascheze durerea interioara. foarte bun finalul, unde gesturile si imaginile comune amplifica neasteptat puterea de evocare a poemului

mi-a placut pana la versul *si ce folos?* unde stilul alert si inventivitatea sunt bine temperate de angoasa ironica a unui sentiment unitar.

insa mai jos apar incongruente (*gesturi din regiuni septentrionale*), redundante (*esti aproape de stanga ureche a urechii mele drepte*), locuri comune (*expunem nuditatea pe masa extazului*)

stilul detasat, impersonal, evoca imagini transante, puternice. as fi indulcit putin explicativele si intarit antiteza: *imi oglindeam privirile in fiecare petala,/ochii lor cu vinisoarele pline de seva/contemplandu-ne trecerea/tintuita in trista dimensiune a drumului nostru circular*

ultimul vers poate ar fi mai puternic daca ar reveni ca o variatiune a primei expuneri, nu repetat chiar identic

crisalida refuzand metamorfoza predestinata in favoarea unei incertitudini pe deplin inteleasa. scris transparent, imagini directe, cu forță tranzactionala.

doar *Sunt așa de puțină-n argint* suna cam straniu

arma care aduce libertatea, interesant, alert scrisa, sub rapaiala enunturilor pseudojurnalistice repede se schiteaza coerenta metaforei

va urez si eu un pod de versuri peste iluzia distantei, succes sirenei si tuturor participantilor

cu drag

mie mi-a placut la fel de mult *Locul unde am inviat de doua ori* insa nu mi-a dat voie sa comentez...

http://poezie.ro/text.php/t_id/30060/

hmmm, marquez meets hitchcock, idee superb pusa in scena, finalul complet imprevizibil

bravo!