ganduri cicatrizate

Ma tem de inserare si de intunecimea acesteia... noaptea e mult prea mare pentru inima mea mica... Uneori simt ca nu incaape atata intuneric... Eu sunt o fiinta diurna, traiesc prin lumina, daca aceasta lipseste ma intomnez pana si in cea mai adanca hematie congelata... Acum in zadar... mai sunt 6 ore pana dimineata... Somnul deja mi-a adurmit in palma, leganat mladiu de suflul meu... Eu o sa dorm asta seara cu ochiul doar... sufletul o sa se gandeasca la nemurire - e singurul lucru care ma rascoleste si ma condimenteaza mai amaruie. Maine am prima ora de informatica, pana atunci, trebuie sa gasesc labirintul de intelefere a acestei stiinte fara de duh. Acum plec... ochiul imi tipa irizari... imi smulge luna din cer... pleoapa incepe sa ma umileasca... se inchide... si inca nu mi-a cerut voie. Hmmm poate maine o sa se cuminteasca... poate ca nu. Poate ca eu nu sunt doar eu. Sunt eu, pleoapa si ochiul. Ufff cat urasc luna...!!