Mediu
îmi privesc corpul și aproape că pot să îl despart în silabe
nu știu dacă între un corp și vise e un hiat, o aliterație sau un oximoron
și ochii au riduri, nu doar pixeli
sunt filtre prin care vedem ceilalți oameni, celelalte silabe
filtre pe care
le locuim în fiecare zi
îmi închid ochii așa cum aș închide o ușă. cu grijă. cu frică.
neprivirea mi s-a părut de când eram mică un vis.
după ce închid bine ochii cu trei rânduri de chei
rămân mult prea singură și îmi caut
semne de punctuație, diacritice, semnificații
de obicei caut culori stridente pentru visele mele
verde, roșu, alb, albastru
un coleus cromatic din care probez realitățile care îmi vin cel mai bine
care mi se mulează pe corp
în care să nu transpir, să nu plâng, să nu tac
XS, S, M, L, XL, XXL, XXXL, XXXXL
am inventat până și mărimi pentru visele noastre
să le putem coase atunci când se rup
să le înlocuim cu altele mai mari
să putem crește suficient în ele și atunci când ne rămân mici
să le aruncăm la gunoi.
ca și cum o ghenă ne e mai exterioară decât o inimă, o venă, o pleoapă
tot ce visăm rămâne în noi.
reciclez riduri, gunoaie și alte figuri de stil
ca să pot face din ele un corp nou.
003596
0