Don Juan în qui pro quo

Dacă soarele apunea cu o angelitate naivă, atunci el ridica brațele să se prindă pe sine, pentru că era atât de ușor că orice suflare l-ar fi spulberat. Să nu te aștepți să vorbesc despre el. Voi vorbi despre el, îmbrăcat cu o jumătate de pelerină, cu un pantalon trist. Cel care ridica ochi feciorelnici și nu cunoștea iubirea așa cum nu-și cunoștea născătoarea.

Dar Don Juan nu doar că era inconștient, dar suferea și de impotență. Asta i se ntâmplase intr-o iarnă timpurie când se speriase foarte tare de o doamnă care-i propunea să se joace de-a păsările lunii martie. Să fii bun, i se striga de undeva. Iar el era bun. Nu, nu-i vorba despre o convertire. Era firesc. Adesea stătea pe scena în aer liber, având grijă la fiecare apus să ridice brațele, așa cum am mai spus, să nu-l zboare vreun vânticel. Regizorul de platou îl mai stergea de praf și-i lustruia chipul foarte alb, ca de porțelan. În rest, se întindea o câmpie pustie, plină de schelete martirilor care luminau la căderea nopții. Pământul nu-i mai înghițea. Uneori veneau femei să se minuneze sau să-l ademenească; el cădea ușor în vraja lor, le asculta toate cuvintele frumoase, le mărturisea că e statornic, adică e fidel acestei imense scene cu câmpie albă, iar dacă exista vreo doamnă care să rămână cu el, ar fi trebuit să se căsătorească aici. Și să stea. Însă ele fugeau întotdeauna, pretextând că au ceva important de făcut și că n-au timp să moară acum. Teatrul câștiga destul de bine de pe urma acestei afaceri, Don Juan era un rol pe care numai el ar fi putut să-l interpreteze atât de natural. De la o vreme, totuși, doamnele n-au mai venit să se uimească precum în fața unui relicvariu. Veneau numai domni să arunce cu roșii, cu ouă stricate, să-l împungă cu ace pentru a vedea dacă este viu, sau și mai rău, veneu pentru a-i lua interviuri. Să fii bun, i se zicea – take another piece of my heart.

Totul ar fi decurs bine și așa, el ar fi suportat orice ar fi făcut din el oamenii. S-a întâmplat să putrezească. Nu se știe din ce cauză. Poate pentru că se subnutrea, sau pentru că acuza un exces de hormoni în partea dreaptă a mezencefalului. Atunci a făcut ultimul gest. Don Juan s-a uitat în oglindă, s-a văzut femeie și s-a prefăcut că uită să mai ridice brațele când soarele apunea.