Cu dezordine, buzunarelor noastre

era înserarea când m-am încurcat în propriul păr și copii muribunzi invadau

întru violarea veveriței, când

mă micșoram între două pietre orange și

tine-strigăt-creier gândesc

înserarea care necunoscută, care insectă, vid, teluric îngropată sub unda fără scăpare

din univers haotic ne-am zărit, dar pentru

că tu erai de seară și eu eram în piatră nu ne-am putut atinge în menuetul-obiect al tuturor

era când eu nu a fi tu