Confesiune cu diavol și alte nimicuri

cu alexei ar fi fost foarte simplu (mama lui era vânzătoare într-un magazin verde și primea o eșarfă în piața centrală) amândoi ascultam ca puștoaicele rock el bea bere dimineața la prânz și seara eu îmi ojam portocaliu unghiile fără resentimente a. (strigă spre înălțimea de unde ciclopul privește neștiutor): de ce-mi spui ixei? a. (pune un genunchi în pământ și s-a îndurerat puțin): de ce-mi spui mnezeu, când pe mine mă cheamă alexei? a. (gândește nefericire, egor s-a oprit și-l pălmuiește): de ce-mi spui cristina, că mă numesc alexei? de ce-mi spui zuzi? (egor l-a lăsat fără suflare) dar alexei era al fetei cu plete și pălărie mare nu era doar al meu nu avea o ureche și-i lipsea de la o vreme șira spinării el de fapt era și al mariei și al mariei damian și al bunicii și de nerecunoscut și al trecătorilor din pasaje și al manechinelor vitruviene și al șuruburilor nasturilor firelor oceli literă cu a încrustat în adânc și puțin frig dimineața când eu și cu tine m. stăm în cearșaful alb într-o cameră luminos-străvezie se aude fado ți-am prins irisul și-l descânt în apele mele noi nu ne apropiem suntem doar celulă în celulă coral pe coral iar dacă tu n-ai respira eu m-aș naște de trei ori aer sâni descuamați dă-mi mâna costă în coastă buze dezlegate de alte buze și sex pe sex numără până la șapte când pleci eu te voi aștepta onix pe marginea nopții dar alexei am uitat de el poate că stă cu fața în jos într-o poziție de crucificat și tace miroase a păr ars mai bine să nu mai vorbim despre el cortina