Ioana Nicolae

aici un pumn de nisip tăioasă o xerofită uscată de transpirație un soare umflat gol un nesfârșit pătat de albastru găurit un foc de adiere aș vrea să fiu pentru o clipă să îmi

Să aud vreau. timpul care se veștejește în galerie sub podul oaselor dar respiră, respiră am îndrăznit să îți deranjez nemișcarea sângele leneș dacă nu te ridici acum o să sting

Dezbrăcată Iată-mă fără brățări fără sânge cu mult negru cu urme adânci în tine. idee greșită sunt sclava minții tale hai abuzează de mine.

Ceas nou, plictisit cu degetul arătător întorc orele tale spre mine. și tu tot întârzii să dispari. O să îl sparg cât de curând în fața ta – amintire.

Se joacă pe mâna mea stângă o umbră și o lumină tu privești nehotărât nu știi pe care să o alegi. slăbiciune una e trecutul. forța să mă înfrunți cealaltă. dansez haotic în mintea

Un comensalism eșuat, doi crocodili captivi într-o ramă. un el plictisit și abătut o ea obsedată de perfecțiune așa se stinge mocirla visurilor. mai întâi amăgirea se prelungește cu o

Ultimele fire de păr de pe cap ți le-ai smuls cu mâna ta tremurând în vârtejul a ceea ce credeai că e disperare, dimineața, când soarele apunea aprins, grăbit de un nor de praf, de urme de

Totul a început în septembrie anul viitor într-o groapă adâncă, luminată doar de gânduri prizoniere în negru. Cioburile s-au reunit: un pumn de sare de la mine și gaura din geamul tău au