ioana matei
Verificat@ioana-matei
Bucuresti
m-am născut într-o poveste despre care un OM scria așa: "emoția magnifică și cea mai profundă pe care noi o putem resimți este starea inefabilă a misterului, acolo există germenul oricărei științe veritabile. Acela căruia această emoțiie îi este străină, care nu știe să se scufunde pierdut în sine de…
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Este al patrulea text pe care-l scriu fara ca cele trei precedente sa fi aparut afisate (cu toate ca mesajul ce confirma preluarea lor a aparut cu o imensa claritate). Ce sa mai cad pe ganduri, ca am cazut demult! Penibil...Nu a fost vorba despre o pretinsa eroare de soft ci despre una urata (domnule Miron Manega, m-am convins ca va paste Uratul). Va doresc din toata inima sa nu va lasati doborat de el. Am incercat sa spun o multime de lucruri, nu mi s-a dat voie si acum oare de ce-mi vine sa tac?
Pe textul:
„Cina Diavolului (I)" de Miron Manega
0 suflu
ContextDragul meu Do\"Do\",
de nu crezi, eu chiar te iubesc! Sunt nevoita acum sa-mi amintesc ca intotdeauna mi-am dorit imposibilul. Stii cat de mult mi-ar placea sa te mangai pe CAP?
de nu crezi, eu chiar te iubesc! Sunt nevoita acum sa-mi amintesc ca intotdeauna mi-am dorit imposibilul. Stii cat de mult mi-ar placea sa te mangai pe CAP?
Pe textul:
„Cina Diavolului (I)" de Miron Manega
0 suflu
ContextDraga DoDo,
Inainte de orice a fost Absolutul (eu asa cred...) Apoi a trecut multa, foarte multa vreme, nici unul dintre noi, cei de-aici nu-si \"aminteste\" cata... Si printr-o minune a aparut un sunet extraordinar de care oamenii s-au minunat, fericiti fiind, insa imediat dupa aceea au incercat sa-l defineasca, sa-l inteleaga, sa descopere metoda prin care, chipurile, pot sa-l reproduca oricand si astfel au aparut muzicienii (geniali atunci prin descoperirea lor) si au numit acel sunet nota do (do de jos). Vorbesc despre \"do de jos\" pentru ca numele tau imi aduce aminte de el. Te rog mult iarta-ma si nu considera ca sunt rea (cel putin nu inca...). Stii de ce se intampla asta? Pentru ca evolutia presupune intotdeauna o anumita transformare. Daca te-ai fi numit doar DO imedit m-as fi gandit la DO de sus (eu sunt o optimista incorigibila). Insa numele tau nu e DoDo asa cum am sperat eu numindu-te astfel (sau poate ca e?). Imediat dupa Do urmeaza Du ceea ce e un semn bun. Asta inseamna evolutie (orice evolutie trece prin perioade \"gri\", adica nedefinibile). Oricine face comentarii la orice text pe acest site nu si-a deschis un cont special, sau si-a deschis in conditiile in care si tu ti-ai deschis un cont special (DoDu fiind).
Cateva comentarii de pe sus-amintitul nivel magnific al evolutiei noastre (ma refeream la noi doi DoDu!):
Imi doresc din tot sufletul ca domnul Miron Manega sa ramana fara cap si sa nu mai am pe ce \"sa-l mangai\". Capul lui inca il ingheata in perfectiunea formei.
Imi doresc din tot sufletul ca domnul Miron Manega sa asculte muzica sferelor la care, cu siguranta are acces, si sa nu mai fie deranjat de nici o nota muzicala (singura si insistenta, poate tocmai pentru ca se simte singura...).
Iar despe noi doi ce pot sa-ti spun? Am auzit ca exista sapte note muzicale, una mai minunata decat alta, ca trebuie sa treaca infinituri pana le invatam, apoi apar melodiile, exista o infinitate de melodii, apoi apare simfonia, apoi apare iubirea si mai departe nu mai stiu nici macar din poveste...
In orice caz, imi doresc cu ardoare sa te mangai pe CAP.
Cu dragoste,
acum DoDo

ContextAceasta este o poezie superba. Aproape insuportabil de trista dar superba.
Pe textul:
„Reqviem pentru mine însumi" de Miron Manega
0 suflu
Context