Poezii

Departe, licăritul unei vieți pierdute Mă liniștește-n tainicul icoanei, Imaginea une speranțe vrute, Și tot amarul unei lumi profane. Și arde-n întuneric lumânarea, Și fostu-mi vâjâit l-a

Mă țin în brațle tale de iubit, Și-mi pari mai mult infinit, Decât însăși cerul și misterele lui. Nimic nu-mi da, nimic să-mi spui. Erai indigo precum copia

Captivanta creaptilă a nebunului miros E nebuna lună crasă Care-nfie altă rasă. Cer de moartă împînzește Micșorata noastră soartă, Carte ruptă, zimți de mare Te strivește să

Mai e tandrețe în frunză de vară După ce visu-i pe cale să piară, Mai e tandrețe în verdele verii Cu zîmbetul vechi mai înfloresc merii. Mai e o zi și lumea dispare Dar tot mai e dulceață în