Poezie

Copil

1 min lectură·25 iulie 2007

Mediu

Confuză și cu ochii-n lacrimi grele de cenușii fronturi

Cuprind în întunericul albastru nedumerirea singurătății...

Căci lumea e prea oarbă, nici oprită să ne plângă ochii,

Curățând din ploi de vară sângele înnegrit al morții.

Oprește, Doamne, lumina! Mă doare și sfâșie speranța

Oricât aș vrea ochii să deschid.

O lume mă oprește din mersul meu nătâng și surd,

Oprind și zâmbet, și lumină...

Puterea mea e oarbă și fără de curaj pribeag sau rupt

Pălesc în mine. O simt și strig spre voi.

Puteți opri schimbarea dar nu o vreți. Nevoi

Plutesc în ochii mei și plâng...și strig și râd.

Iar priviți spre suferința mea, ascunsă-n chip de plumb,

Iubind ploaia privirii moarte a sufletului greu.

Încă o zi, de negre vieți aruncate în castele,

Ignoră fluturi albi, salcâmi și stele verzi de ape.

Lucruri abstracte și reci și umbre se bat înspre apus.

Lente aripi culeg din drumul meu de dus. Căci

Lumea e o scenă albastră de postumi actori zâmbind,

Luând rolul ca viață, mințind publicul, uitând.

001.639

Ioana Furtuna. “Copil.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-furtuna/poezie/1737502/copil

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.