Poezie
La dentist
1 min lectură·
Mediu
Tremură speranța schingiuită pe pat.
Cândva mă ajuta să mușc din viață!
Dar cu cleștele am scos din mine
Colțul cariat!
Ha, ha!
Canistra cu vise, se zice că s-a pierdut în neant:
\"De azi nu mai visezi, s-a terminat!\"
Înfometată, limba se despică-n dulce și amar
Iar trista rezoluție a amintirii
Se propagă vag, întredeschis pe orizont.
Tonul frivol se deznoadă în Perseu
Căzând aievea pe o hârtie pentru foc.
Se face fum, se face ars.
Spune-mi cum se naște o stea în gândul tău?
Cum cade scânteia-n Andromeda?
Iar eu...
Eu tac.
Tu nu ți-ai mai atins pleoapele de ideea mea
De-atâta timp,
Eu nu mi-am mai permis să cad spre lună
De-atâta timp...
Și colțul scos încă mă mai doare,
O pasăre trebuie să zboare...
Dar
\"de azi nu mai visez,
S-a terminat?\"
005.538
0