Dor de tine

și-a fost o dată azi,

cu ochi și buze de clipe

ce-au născut un mâine

cu ore și limbi de măsurare.

Dar mâine-le, pierdut în extaz,

s-a metamorfozat în...

poimâine.

Când a fost azi,

ți-am învățat ochii

mâine-le a venit

călare pe gustul cafelei ce m-a trezit

amețindu-mă alcoolic de real.

și-am uitat, atunci, că azi

s-a transformat în mâine:

un mâine cu aromă de azi.

și nu știam că mâine se va fi făcut ieri

prin adieri nesimțite.

dor cumplit.

că azi-ul se va fi sfârșit.

Nu știam că va exista ieri,

Nu știam că ieri este mai dureros decât mâine

Mi-aș fi zis: Carpe diem!

Dar am uitat.

ieri s-a născut în....

Poimâine.

Nu mai știu exact cum ieri, a trecut prin azi,

prin mâine, să ajungă aici, în pomâine.

nu mai știu...

am uitat.

Þi-am dorit buzele

Să-mi mângâie bătăile de inimă

repezi aruncate de pe trambulină.

Am desfăcut zilele trecute într-o săptămână

voi țese o alta, și alta, și alta,

și alta, și alta...

Un joc naiv cu timpul, prea scump plătit.

Ca o șeherezadă înainte de moarte

Mă vei cruța oare ?

Nu va mai exista luna viitoare

va exista ceva

pe care nu-l pot măsura

în cuvinte,

în palme mângâind obrazul,

în suflete șoptind extazul,

în degete sărutate,

în ochi priviți,

în lacrimi șterse,

în azi și mâine

și poimâine

și săptămâni

și luni

și timp...

dar

voi supraviețui?

profan sau sacru

până poimâine

până mâine

până azi

până la tine-n suflet.