Poezie

Eu, mine, mă și m

1 min lectură·5 aprilie 2009

Mediu

Când înveți să mă cunoști

Cu toate odăile mele

Fără care eu sunt și mai netedă

Să știi că mint.

Să știi că ceea ce sunt eu, nu par.

Nu sunt recunoscută în urlet

Când spun o sumedenie de lucruri…

Nimic sună a liniște

Deși e doar un zgomot de fond,

O abstinență de cuvinte,

Liniștea e îndrăgostirea de absurd,

Cu toate că am chef să spun cele mai însemnate liturghii,

Spun doar un pic,

Un strop de silabă amorezat de mine,

Niște litere șchioape simbiotice mie…

Pentru că și eu, pe tărâmul altora,

Șchiopătez și simulez că șchiopătez printre sensuri.

În ochii perușului meu

Sunetul se destramă

Ca vocea în lumea în care strig.

Nimeni nu înțelege

Că moralitatea lumii mele e supremă,

E plină de principii care nu divulgă mediocritate,

Care nu divulgă toleranță,

Desi mă tolerez pe mine în greselile mele,

Antinomic, un jurnal de sentimente anti-sine.

Când privesc înspre iubire mă simt mică,

Iubesc la grade imperceptibile,

Iubesc fără sensuri, fără silabe…

Perusul când mă priveste înțelege

Chiar dacă nu vorbim aceeasi limbă.

Asa, odăile mele sunt mici pentru mine,

Prea goale de repere pentru alte sensuri.

Cine devin fără oboseală?

001.959

Ioana Camelia Sîrbu. “Eu, mine, mă și m.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-camelia-sirbu/poezie/1830708/eu-mine-ma-si-m

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.