Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Și nu te mai găsesc

1 min lectură·
Mediu
Călare pe-o seringă
Nebunia dansează arabic-rabic
Pe buricul degetului meu:
Eu fug de mine înspre nimeni,
Fug oriunde, călare pe ac:
În litere, în secunde,
În amintiri.
Și-mi vine să râd atunci de nimicniciile lumii:
Nu fac de mâncare, nu spăl,
nu șterg praful, nu mătur.
Nu fac nimic corect,
Mai ales să trăiesc.
Zăpada s-ar așterne pe mine
Doar moartă, trădătoarea...
Lumea mă blamează,
Mă-mbrâncește
Pe stradă,-n tramvai,
în inimă...
Și nu pot
Să dau cu piciorul, cu bulgărul,
Cu rugăciunea, cu inima,
Decât în tine.
Și nu te mai găsesc. Nu.
001.900
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
93
Citire
1 min
Versuri
23
Actualizat

Cum sa citezi

Ioana Camelia Sîrbu. “Și nu te mai găsesc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-camelia-sirbu/poezie/1731731/si-nu-te-mai-gasesc

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.