Vederea

străina din mine are inima părăsită-n bătăi de ceas

la mine poate ajunge cu defrișările cu sapa

taie rupe smulge bălariile din mine

cu limbile bifurcate în clepsidra iubirii

sunt fugita aducătorului de lumină

vine după mine în acest întuneric

mă-ntorc de-a artrita fidelă

mă rog de-a căința de-a voința de-a îndoiala

vine să mă scoată din carnea sinapselor

fără asemănarea cu El

când mă dor degetele când minunile strălucesc când

copilul îmi topește pupilele cu atâta inundație de iubire

mă ridic să mă găsesc

acoperită cu gheață cu foc cu păduri cu fragi și mure

cu deșertul clepsidrelor

nu vedeți

degetele nu aduc lumina

ochii o fac

să fim nevăzuți

urlu tuturor când mergem prin întuneric cu trenul

să nu aprindem lumina și pe aducătorul său

să ne smerim de egoul unui fir de nisip

poate nu mă va găsi aducătorul de lumină

să-i plătesc biletul pentru iad

de unde să rup să tai să ard nimicul ce mă-nghite

un abis strălucește-n ochii mei sâsâit șșșșt

subiecte fără predicat s-au pierdut de complemente

ca faptele de mine

nu mai are sens viața de cuvânt

coșmar înghesuit de facturi vase de spălat

nu-mi găsesc degetele fără aducătorul de lumină

din tren defrișările verzi văzute vâjâiesc vitezoman oxigenul

strălucesc de putere străină de om

subiectul principal din unica ego eu singura este tu

aproapele din același deșert

poezie apărută în publicația cu și despre poezie îngrijită de Florin Dochia, „Urmuz” No 11 12 2017