Poezie
Anatomia ei
1 min lectură·
Mediu
Lumina e clară. Există.
Văd atomii singurului curgând alchimic pe obraz
Când sinele-i un pur sălbatic
Deschizându-mi pandoric în suflet
Gângănii negre, târâtoare și cuvinte mici.
Prea multele se cariazâ-n plombele de aur,
Se bâlbâie mai mult ca imperfecte
Numai pe limba mea, numai în gura mea
Și nimeni nu-nțelege
Nimic, niciodată...
Și am un crunt dor de cuvinte
Imperfecțiunea intră-n putrefacție sonoră
Răgușindu-mi gâtlejul prea uman,
Inocența doarme suspinând un somn ciudat
Cu semne și simboluri fără dicționar.
Nu mai e nimeni, doar sine sugrumat.
Nu mai e nimeni între litere.
Tristețe sumbră, lacrimi deocheate
Toate au implodat în gol
Ca și Luliki, nimeni alta, moartă...
Taifun cu pietre mari tânjește-n mine
Rânjind sinistru a victorie,
Șoptindu-mi autoagresiv o singură poveste:
Singuratic, singur, singurătate.
Iubirea însă, vine călare pe speranță brusc și spune:
Nu mai e nimeni între pietre
Nimeni, nimic și niciodată... Doar eu.
002.024
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioana Camelia Sîrbu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 146
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioana Camelia Sîrbu. “Anatomia ei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-camelia-sirbu/poezie/13981197/anatomia-eiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.