La facerea lumii,
omul s-a născut din
țărână dospită în sudoare dumnezeiască
Dar dup-atâta omenire,
tot lutu’ prăpăditu-s-a
nemairămânând decât
cenușa celor ce au fost.
Ca să creeze
Noaptea, înainte să adormi
eu, să mă cuibăresc sub pleoapa ta
iar tu, să mă pictezi pe trupul gol, în vis.
Să iei sânge dintr-o roză
și să mi-l întinzi pe buze
cu o pensulă din păr de
Afară plouă
cu cadavre de picături de rouă,
și palma dreaptă mi-o întind
ca să-mi înmormântez
o picură în pumn.
Picura grea
mi s-afundă-n carne
și dup-o scurtă înhumare
se descompune-ncet
IB