Poezie
Fata popii
Zodia femeii
1 min lectură·
Mediu
Nu s-a întrebat niciodată
De ce părul ei e din tămâie
Și pielea a mir ce se întinde leneșă de sus în jos,
Așa s-a născut ,
Cu ochii pictați bizantini
Și doi Apostoli ce stau de strajă la picioare măsurând talpa de-a curmezișul
Cu două candele aprinse.
Din piept îi sclipesc cioturi de lumină,
De acolo îi vin din când în când strămoșii la cină.
Fata popii
s-a mutat în leagăn
trei îngeri se străduiesc să o împingă,
doar doar sufletul ei își va lua zborul
dar azi,
azi Cerul e închis.
E ziua lui liberă de când lumea s-a transformat într-o beteală fosforescentă.
Fata asta
Nu știe să vorbească decât cu Dumnezeu într-o limbă încâlcită din vremea Potopului
Și să împletească din lut și salivă,
Castele cu prunci și bărci pentru naufragiați..
Ei o caută cu lumânarea,
Gura lor nu știe decât să o adulmece peste degete până la piept
Acolo se opresc să se scalde,
Apa din inima ei le spală picioarele
Și ies curați la malul inimii,
Acolo îi așteaptă altă piele
Piele din pielea ei,
Limbă din limba ei,
Carne din carnea ei
Până la Apus când,
Fata popii închide ochii și pleacă.
023420
0
Cu simpatie și bucuria lecturii, V. S.