Ioana Bogdan

E o intreaga plutire, n-am pomenit atat \"suspendare\" - \"curenti\", \"a salta\", \"cocotat\", plutire, adieri cu aripi, zbor...
Inteleg ca despartirea in strofe puncteaza trecerea la o alta idee. Din punctul meu de vedere, ai putea sa-ti structurezi poezia intr-o singura strofa, o singura coloana, pentru ca sugestia plutirii sa fie mai puternica.
Versul: \"iar eu m-as intrei sa-ti plang in urechi truncherea\"-felicitari pentru el.

Din punct de vedere gramatical, ai o greseala neinsemnata: se spune \"cel care aduce daruri copiilor\". \"La copii\", te duci, asa, sa-i vezi, cand au mai crescut.

Tematic vorbind, Mos Carciun, deabea a plecat si astfel am scapat de zapezi. Ar fi fost frumos ceva legat de venirea verii, aduce asa, un suflu de autenticitate.

Rima lipseste cu desavarsire. Iti recomand utilizarea dictionarului de rime, patentat de chiar dl. Bogdan Geana. In astfel de poezii, tematice, pentru copii, se recomanda rimele.

Te rog sa nu te superi.
Dupa cum ai vazut, aici se scriu poezii diferite de ale tale, lumea este putin surprinsa de \"noutatea\" pe care o aduci printre noi.

M-a uimit intotdeauna eruditismul poeziilor tale verzi, roz sau albastre, in orice caz foarte colorate si cu foarte multi \"r\", sonore, halambicate, sententioase uneori, dar foarte calde, foarte adanci, niciodata lipsite de optimism. Vitalism, cred ca asta e termenul. Dincolo de anatomia insangerata a imaginii, pe care o fragmentezi, pana la ultima particula transpusa fonetic in semnul de punctuatie final, in spatele lor e mereu un inceput, \"fireste\", e o nastere, sau vreo dezlegare la peste, e paradis, intregire, dimineata revelatoare, ca si cand E NECESAR SA RENASTEM, a aproape scris, ireversibil si definitiv ca un aprilie.

Nexus, esti culmea si amuzant chiar si macar pentru gaselnita gaselnitii cu covrigul care sta langa covrigul...Sugestie: nu mai opera schimbari atat de radicale intr-o poezie. Schimba un termen, inverseaza un vers, sau corecteaza-ti ortografia. Daca n-ai spus nimic prima oara, n-ai sa spui nici a doua. Pentru ca vezi, se nasc alte intrebari: \"Cine rade nebuneste?\"

Degeaba, nu prea fac gestul asta, dar te asteptam cu altceva. Am o singura problema referitoare la poezia ta: nu inteleg nimic. Deoarece uite, eu mai am cuvinte: spanacu\', sacu\', saratu\', spalatu, mancatu\', ficatu\', baiatu\', poetu\', inchipuitu\', cenaclu\' si tot asa, pana la sfarsitu\' lu\' DEX-U\'.

Sorescu a zis \"O femeia care ne-a iubit si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit fac zero\".
Mi-a placut \"si eu ma gandeam, ca femeia,/ce palida e si ce sluta...\" si din nou, aceeasi profunzime in ganduri si sentimente. Desi textul e disproportnat si un pic cam prozaic..., eu iti spun, tine-o asa, dar incearca sa ajungi la o forma mai cizelata.

Draga Nexus, esti pe cale sa devii din ce in ce mai melancolic si am impresia ca este din cauza iernii care bate la usa. Rucsacelul maro, da este o sugestie interesanta, iti lasa asa, un iz adolescentin, am vazut bine ca anii au trecut daca vanzatoarea si-a botezat un nepot, sau poate nu ai vrut sa spui asta? Vezi tu, remarca nu este suficient de graitoare, ori poate ai intentionat sa spui ca, o data cu trecerea anilor, ai devenit mai putin receptiv la sentimente, si mai preocupat de concret? Nu mi-e clar. Interesanta \"itirea\" mugurilor ochilor si atmosfera.

Atunci bafta si lasa bastonasele. Si nu uita ca, cu cat esti mai bun, cu atat mai multe bastonase ti se va parea ca ai de facut.

Faptul ca este o poezie controversata ar trebui sa-ti dea de gandit. Am citit \"paterna\". Draguta, dar nu-mi spune mare lucru. Vezi, eu imi mentin opinia, fata de \"Datul peste cap\" iar tu, in momentul in care publici o poezie trebuie sa fii constient de valoarea ei. Sa multumesti stanga-dreapta pentru pareri pro/contra, dar s-o iubesti la fel ca prima oara. Si data viitoare sa scoti una mai buna. Iar in \"Datul peste cap\" primele trei versuri si ultimile patru sunt geniale, macar pentru asta si n-ar trebuie sa spui ca \"nu e mare scofala\". Simtit sau gandit, acest text este opera ta.

Degeaba, te rog sa nu schimbi nimic si aici vorbesc serios. Exista anumite situatii concrete pe care daca incerci sa le traduci in metafore, isi pierd adevaratul rol in poezie. Aici este tot spilul. \"Gafaiala colectiva\" la sugestia lui Anton este prea abstract, iti dai seama ca nu poate sa existe o gafaiala colectiva, si ce faci cu mainile etc. Am mai spus pe undeva ca important mi se pare dozajul, cata idee, cata imagine, cat sens figurat sau concret. Tu ai respectat un echilibru si asta este important. Spunem despre o poezie ca este frumoasa, afirmand, printre altele ca este armonioasa. Cum adica partea cu...nu-mi place. Pai cine a scris poezia, Anton?

Ghemuit sau arcuit ca un pod? Cu pumnii stransi si tineri sau cu palmele desfacute si tabacite? In dragoste si in moarte avem mereu aceeasi intrebare.

Draga Nexus

Dupa stiinta mea:

1.Daca ai vers alb, renunti complet la ortografie.

2. Aici nu ai vers alb, deci orografia e obligatorie. Nu, nu pot ramane subintelese, cu atat mai mult cu cat tu incepi fiecare vers cu majuscule.

3.Daca tot ai vers clasic, aunci trebuie sa te corectezi: \"Tu, doamna mea din cerul zece,...(virgule - ai o apozitie)

4. De multe ori ortografia poate fi incalcata, dar numai in cazul poeziilor pe verticala, acelea care isi fac ortografia prin silaba si ritm, de exemplu: citez din Costel, asta mi-a venit acum in cap :\"voi veni in dinti/ D-zeule mare/ cu o floare\"(\"Dor\"). Aici \"D-zeule mare\" poate fi incadrat in virgule, sau nu, dar pentru acuratete e de preferat sa nu fie.

5.Inceputul e fermecator,(nu) vezi Pancu, m-am abtinut de la comentarii, ai destule.

Daca asta e poezia la care lucrai, atunci felicitari pentru idee, pentru cum ai reusit sa vizualizezi scena coarnelor, \"bisericuta\" sfintilor. Este o interpretare inedita a ceea ce inseamna simpla credinta. Trebuie sa recunosc ca ai imaginatie. Nu comentez structura textului, se vede ca ai avut mai multa imaginatie, decat suflu, probabil de asta ai hotarat sa dai unitate poeziei- intrare/iesire din Biserica.

*poeziei \"dodu\". Am citit \"perpetuala greseala a mea\". Comentariul l-a facut deja Costel. Felicitari

Am mici indoieli in privinta emotiilor de calatorie. Eu cred ca ai sperat din tot sufletul ca Nasul sa te prinda, sa-ti dea un sut, asa, degeaba, si sa te dea jos din tren.
Mi-a placut inceputul, \"eu nu vreau sa trag oblonul\", pretextul: ureaza-mi bafta ca merg cu Nasul si \"auzi, cum imi anunta trenul in gura mare, nu le-ar fi rusine...\"

Imi vine sa rad cateodata de \"macabrul\" pe care il inspira multora atmosferele indoliate. Degeaba a spus pe undeva ca lui ii e frica de moarte de se...pe el. Am ras, pentru ca, desi neingaduit in termenii critici, mi s-a parut exprimarea unei atitudini pana la urma fireasti. Dar de aici si pana la a te lasa infiorat de o atmosfera poetica...e ca si cand te-ai uita la \"Gladiator\" si ai spune ca e bun. Sau la \"Fight club\" si ai spune ca e violent. Si atat.
Bacovia s-a rasucit din locul in care se afla el acum. Scria de-a dreptul funebru, dar frumusetea versurilor o purtam multi dintre noi in suflete. Vreau sa-ti spun sa continui tot asa. Vei deveni popular cu acest stil. Sper ca nu te deranjeaza umbra copacilor inalti. Ei sunt etalonul nostru valoric si cred ca avem nevoie mai mult decat oricand de repere. Oricum, ai facut un pas in sensul lui \"ma simt chiar misto in camasa curata\", care si ca limbaj, si ca mentalitate apartine timpurilor noastre.

Mda, batran, plangacios, asemanator cu, pudriera, muza, oglinda, forum, 7 mai, m-as fi dus pe la Sfintii Arhangheli, dar a trecut, era nevoie si de o carte naravasa, nu-i asa? cartea tibetana... superba curgere, dar mai ale ideea cu policromia, suspendarea timpului prin imaginea unei singure culori, gri - \"sunteti obosita\", apoi policromia si verdele crud, spaima de la final, totul iluzie optica, mastile cad in van, pentru a face loc altora, ideea cu pudriera e excelenta si nu stiu daca mai conteaza sursa de inspiratie....

Sper sa vina si comentariul. Sunt placut surprinsa.

Si steluta.

Eu ma împlântu in întâmplarea minunata a unei poezii neasteptate în care ma agăț ca un plasture vechi de rănile voastre deschise: doare? eu vreau numai sa ajut...Dacă mă veți arunca, rănile vor rămâne nevindecate, dacă mă veți păstra, voi fi inutil, caci sunt prea vechi, prea bătrân (paradoxul crocodilului, în prima parte apare problema credinței)...
Adică o viziune inversă în care D-zeu era plasturele, iar tu purtai păcatele dintr-o vreme în care un paradoxul de prost gust (ce inlocuia liberul arbitru) nu permitea izbăvirea.
As dori sa nu te superi pentru aceasta aiureala. De fapt, vroiam sa te intreb de ce viziunea asta si nu reversul ei?
Dar imi raspunzi cand poti.