Poezie
O stea
1 min lectură·
Mediu
Uitarea din mine
Dă târcoale suferinței,
Poate doar însă să o aline,
Dar mă îndoiesc de puterea ei.
Privirea întunecată
Din umbra ochilor mei
Se destramă deodată
Rămâmând cenușă în urma ei...
Ce vagă-i amintirea
Ce pâlpâie ușor,
Și cântecul e jalea,
Aprinsă,tremurândă îl fredonez cu dor.
De unde răsare o stea bălaie
Și cade spre pamant agale?
Se topește arzând în văpaie
Stinsă, goală și moale...
Cer nemilos astrele-și alungă
Din pânza-i neagră și eternă
Doar soarele-i pătrunde în inimă
Și-i luminează fața superbă.
Privind cu ochii goi în infinit
Ce singur e, ce pustiit,
O lacrimă pe obrazu-mi apare
Uscată de-ale soarelui raze ocrotitoare.
Dacă stelele au suflet nemuritor,
Închin un imn celei care a pierit
Păstrând taina zilelor
În care ea pe ceru-i tată a dăinuit.
Si aievea să exiști
Tu, suflet rătăcitor,
De mult ai murit, dar încă trăiești
În amintirea noastră, a tuturor.
001.658
0