Poezie
Amară existență dulce
2 min lectură·
Mediu
Infinitul timpului
E esența pură a tinereții,
Golul din mine...
Sunt eu, rămășiță a vieții,
M-am desprins ușor,
Bucată cu bucată,
De viață... și mă vând la kilogram
În piață... ca să-mi cumpăr
Un dinte de aur strălucitor,
Ca să pot sa mor
Împăcată... cu gândul aiurea,
Dar curată, spălată de păcate.
Oare ar fi un adevăr?
Eu să fiu un pur diamant,
Si din strălucirea lui de vis,
Să construiesc un Trabant?
Și să-l transform într-un cal alb
De zahăr... să-l mănânc la dejun,
Să mă satur cu ochiul lui brun,
Și să mai cer din mintea-i șireată
O bucată... încă una,
Să înțeleg unde e vremea
Când dormeam în sicriul de porțelan...
Vroiam... să mor în pace,
Dar ce are de a face judecata
Cu liniștea deplină?
În a cărui comoditate lină,
Să mă scufund... pierdută.
De ce măselele mă dor,
Oare gura mi-e aprinsă?
De suflarea vântului stinsă,
Supusă destinului sălbatic,
Iar probabilitatea ca eu să fiu vie...
Nu există, și toată lumea știe
Ce este moartea... de ce vine
Noaptea... și când mă privește pe mine,
Mă dorește nebunește să-i împlinesc lista
Victimelor deșarte... cruntă-i soarta
Sufletelor neîmpacate care mor,
Păcătoase... agățându-se de lacrimi nemiloase
Și cad... când se ridică,
Mă uimesc și mă intrigă,
În ce lume mică
Am ajuns sa mor...ajunge!
Căci de viață nu mi-e dor.
001637
0