Poezie
evergreen
1 min lectură·
Mediu
E galben-Soare lemnul de codru vechi,
și verde-aspru-i iarba dedesubt;
poteca pământie
zace în lumina străvezie
de amiezi pierdute
în unduiri rotunde
de lac desecat,
iar norul-mi pare negru,
călcând cu vioiciune,
nimicind de-a rândul
milioanele de raze,
strigând în culori de teamă:
portocalii de spaimă,
roșii de durere.
E apus...
când cerul a învins,
la al infinitu-lea răsărit
curcubee de raze purpurii,
îmbătate de acuarele-alese,
au revenit,
ș-apoi, când vântul gri-furtună
norii îi alungă,
străluciri fade amintesc
regatul Nopții-Regină,
și aprig se rotesc
printre coroane,
ce sună a pasări rupte din Rai,
cu pene de înger,
cu lacrimi de-apă vie,
cu glas de-arhangheli prea-sfinți,
supuși Crăiesei-Lună
care din Olimp aruncă
blesteme eterne
asupra Codrului-Paradis
hărăzit a rămâne
pustiu în abis,
iar singur, iar trist,
evergreen...
003067
0