Poezie

Întâi a fost cuvântul gândit

credință

1 min lectură·31 iulie 2022

Mediu

Mi-aș umili mormântul

de n-aș lăsa să zburde pe câmpie

precum un miel, în tandra-i nebunie, divinul vers,

și chiar dacă lipsit de interes

nu am pus nicio aură în icoană,

tot nu i-am rătăcit prezentului prin coamă inutil.

Nu îmi zidesc din cimitir castele,

când dau cu sufletul în loc de bici,

iubire vă dezvolt în răni, nu inamici,

iar în urechi vă introduc cartele

să conectați cuvintele cu ele,

la Dumnezeul ce din voi veghează,

să deveniți mai mult decât o frază.

Sunt sigur că a fi-i o poezie, dar nu a noastră,

noi suntem pergamentele pe care-și scrie

altcineva surâsul,

percepții trecătoare sub un condei de sânge,

prin care vântul a înviat și plânge, tremurător.

Așa-mi răsfrâng muțenia încruntată

peste mormântul celor care pier,

sperând că El, privindu-mă din Cer,

îmi va dicta poema asta toată,

fiindcă o simt, în mine, încurcată,

de firul vieții ce de vină-i... sper.

001.036

Ioan Silvan. “Întâi a fost cuvântul gândit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-silvan/poezie/14163781/intai-a-fost-cuvantul-gandit

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.