ioan peia

Să înțeleg că tu scrii cinstit Adrian Graunfels? Că lălăiala aia fals-surrealistă, făcută pentru domnișoarele de pension care au auzit și ele prima dată-n viața lor de cubism și-și tatuează pe buric portretul lui Picasso, provocând invariabil discuții telectuale despre profunzimile insondabile ale artei absconse, ar fi onestitate față de cititor? Tu numești pelteaua aia a ta savantă scriere cinstită? Reinventarea trabucelor avangardiste care s-au fumat demult pe la mesele boierilor cu fasoane de hierofanți, răscolitori prin haruspicii, doar-doar or găsi acolo vreun ficățel de zeu, emantor de revelații divine, numești tu exemplu de inspirațiune pură? Hienă intelectuală, zici că mi-s? De ce? Pentru că tu ești un hoit intelectual care trebuia reciclat de mult, dar care continuă să rămână neglijat pe maidanele artei zăpăcite, urmare a condamnabilei neglijențe a serviciilor de salubritate? De asta? Prin satul meu, metroplitanule, lucrurile-s clare: unii fasonați din „templul înălțător” al artei, put a „balefacție” și fac rotocoale de circari pe monoletă. Poate că am „false pretenții de poet”, nu neg, dar cel puțin nu îmi ascund sentimentele după limbajul monocolor al unui talmeș-balmeș estetic, care-ți produce nevralgii intercostale la citire. Eu am rumegat, matadorule, mistificațiuni din astea cu ghiotura și am ajuns la următoarea concluzie: când omul trăiește din deșeuri nu poate să producă decât deșeuri. Vibrația aia profundă de care tu nu ai habar, se simte cale de ani lumină, indiferent cum ai glăsui. Dar tu nu glăsuiești, tu văcsuiești, și atât. Repet, îți pot confecționa o epopee în felul ăsta. Măcar dacă ai fi cinstit față de limba română pe care văd că o tratezi în continuare cu dispreț, violând-o gramatical. Mai înțelesei, într-un final apoteotic, că eu sunt un „mâzgălici”, iar tu un ditai inspiratul!
Uite, pentru că te dăduși cult p-acilea cu un citat din Ehrenburg, îți returnez și eu unul. Cică Tolstoi i-ar fi spus: „Ilya, trebuie să-mi fii recunoscător până la moarte, eu te-am învățat să tragi din pipă...” Măcar dacă nu ai tuși, matadorule!

PS: Admir logica impecabilă a unora care se dau aristoteli pe un centimetru pătrat de gândire...
Iată: „Dar nu caut sa te jignesc ci doar te ignor.”
Și :” De ce am mereu senzatia ca Ioan Peia e o hiena intelectuala?”
“Bai mazgaliciule, si eu creez ca tine o data pe zi, de obicei dimineata ..”
Mai e nevoie de vreun comentariu?
Dar cum am mai spus: greu în fals, geu în fals!

poate vorbesc din experiență, dar tu de unde vorbești? că te aud cam lăbărțat...

le-ai citit tu pe toate alea? filă de filă? of, doamne, ce ignorant sunt! și eu care credeam că vorbesc cu mine însumi, despre cultura lintei prin văile aride! cred că va trebui să-mi cumpăr și eu un set de nume din alea... și să mi le tatuez pe limbă, să rămână lumea cu gura căscată când oi scoate-o la ea! limba. cam cât face lista aia, dacă ești amabilă?

Înțeleg, deci, că, din nefericire pentru tine, nu ai reușit să ajungi la deparazitare intersinaptică! Nu-i nimic, îți fac eu pustiul ăsta de bine, pe gratis. Ai un dublu avantaj: economisești niște bani și ai certitudinea că nu te mai frisonezi necontrolat, la o adică.
Păi ia să luăm la decodat minunăția ta de text!
Spui: “Cand am visat un batran violet nu stiam unde ma aflu.” Răspunsul e atât de simplu, că nu necesită nici cel mai mic efort logic de investigare: te aflai pe aleea glumeților, matadorule. Cugetai la cele veșnice când, hop! ți-apare dinainte “un dulău urât și mare”. Supratensionat de eveniment și șocat de imprevizibilitatea lui, ai început să vezi în virgulițe. Violet. Bătrânul de care pomenesti, examinat prin infra/spectometru, s-a dovedit a fi un biet miragiu insinuat prin interstițiile tale neuronale. Din păcate, nu era
Baudelaire. Ai fi avut și tu orgolii de literat cu pile în eternitate.
Apoi: “stiam ca departe se auzea o muzica spiralata,”… păi, normal! Era așa, ca un burghiu, acționat circular de o bormașină Bosch, nu? O, sărmane, Yorik! Ce-ți fu dat să-nduri: găuri prin nervuri! Un singur lucru e de neînțeles: unde se colecționa șpanul rezultat din lucrare? Poate ieșea prin urechi!
Apare, desigur, și “trambita de ingerilor apocaliptici”… Normal. Numai despre tobe, cinele și caterinci nu pomenești nimic. Alea se materializaseră în “degetele bătrânului” ăluia violet ( o fi saturnian, că marțienii sunt verzui!) care n-avea de lucru și se înfigea în coastele tale, în așa fel că, urmare a unor misterioase reverberații ucigașe, toate femeile cățărate pe acoperișul “bisericii negre” o mierleau subit. Ce căutau alea acolo, ca un stol de migratoare locale, întunecate la culoare, nu e greu de ghicit, făceau o haltă haltă, vere, să mănâncă și gura lor din anafura domnului.
Anșea. Să purcedem mai departe!
Uite că adevărul începe să iasă la iveală, ca “țăranii” la arătură, care “se cred zei”. Ce se aude? Se aude că “la fiecare strigat al meu medicii suspinau dorindu-si un asemenea specimen sub manusile lor sterile,”… Uite că am aflat acum că bănuiala noastră era întemeiată: autorul tocmai visa rufe-ntinse și ogari cenușii, când, hop! doftorii la capul lui cu penseta, îi smulgea șuviță cu șuviță, ghemul de neuroni din trigonul cenușiu. Bietul om! Cum să nu stea în “echilibru fragil pe doua roti fugite dintr-o bicicleta si gondolele zburatoare trase de spirite”?!
Urmează un dialog foarte oniric și scrântit cu spiritele malefice din Burkina Faso, ori Mauna Lao, nu se știe, în care autorul, ba folosește un “iatagan” să taie nu’ș ce plantație de cafea, ba se apucă să dea cu pigmenți violeți pe sus, prin slava cerului, probabil în intenția subversivă de a văpsi migratoarele halea divine, din negre, în violet, da’ nu știm de ce nu reușește, credem că-i filează blitz-ul, are paraziți la emisie, că deodată se apucă să alerge după bieții oameni cu creioane colorate! Lucru deloc lăudabil, întrucât recunoaște și el, într-un acces de sinceritate: “padre, nu avem voie sa folosim creioanele de colorat oameni?”. Așa că se resemnează și trece la episodul II…

… unde avem de-aafcere cu reîntoarcerea fantomei cu coc, transformată-n liliac și …ăăăă, care nu era ce era ci era, de fapt : ”o femeie cu coaste si buci, (ci) ca o trompeta alto un fel de felie de paine din care musc cu pofta presarind usturoi pe masele, mestecind incet incet ca bunicul Joe”… ehe! ce spui, frate! cremenal, nu alta, îți cad dinții-n gură și te uiți printre măsele, ca maimuța la grădina zoologică! Mmmmm! homina odiosa – o femeie cu coaste și buci… deși e greu de explicat cum ar arăta femeile fără atari accesorii, noi mergem mai departe, căci ajungem taman la circ, unde vedem “pulpele dansatoarelor golase mascate toate in mantale de razboi kaki cu medalii de piele moarta mimind penisuri de generali vestiti”. Aci ne oprim că avem o ditamai nelămurirea, mă rog, ditamai penisul, adicătelea nu pricepem cum s-o fi “mimind” penisul ăla?!! O fi vreun eufemism și noi, naivii, nu ne-am prins? O fi. Hai să mergem mai departe c-avem, treabă, tre să tragem niște “ocheade cu alte femei cu sani mari si lalele in buric”. Aci nu putem să nu sesizăm o foarte subtilă aluzie la grădinile suspendate ale Semiramidei? Or fi. Dar suspendate unde? E, nu mai avem cum afla, că ajungem și pe la o spovedanie cu o gagicuță derutată care nu mai știe ce să facă, urlă la popa că ea încă are himenul nealterat, da’ popa, surd-bocnă, tot întreabă: a? ce zici? că nu știi cum să faci? las’ că te-nvăț io, și coșmarul ăsta se încheie pe un ton optimist, adică fata cade la pace: vreau! popa e fericit, spovedește fără încetare, autorul e și el fericit, taman și-a luat doza de diazepam, noi suntem fericiți că am aflat cum se scrie o recomandare medicală pentru glumeții cu diplomă la literatura subliminală... și, gata! Am terminat cu deparazitarea!

dacă ai să poezești,
acră și buruienoasă,
spune-mi doar pe unde crești
ca să îmi procur o coasă;

Exact ceea ce spuneam în altă parte: în stilul ăsta poți abera până dimineață, via Capul Horn! Nu ai tu fason de modernist sadea: aci e un fel de beckețțel cu mușețel și untură de cățel!
Auzi una din bazaconile monumentale ale acestei iliade hip-hop: \" o femeie cu coaste si buci, (ci) ca o trompeta alto un fel de felie de paine din care musc cu pofta presarind usturoi pe masele,\"...
Îți dau un sfat: am auzit că s-a pus la punct un aparat ultramodern de deparazitare a creierelor nevrozate. Încearcă, poate capeți și tu culoare de om normal!

petre, doar un sfat ți-aș da:
stai cuminte-n banca ta,
că pe-aci fuseși în treabă,
doar așa, să faci așa o... rimă!

\"Permite-mi ca sa te combat:
De unde stii ca nu-s barbat? :)))\" (Atropa Belladona)

No problem, să știe toți,
Nu mă sperii nici în gând -
Eu te las să-mi faci ce poți,
După care... treci la rând!

\"De maine ins-ati incurcat-o:
C-a pus-o Radu...editor!\" (Atropa Belladona)

Cutremure și foc și pară
Și-un uragan nimicitor
În lumea asta pot s-apară...
Precum și Bella, editor!

\"De maine ins-ati incurcat-o:
C-a pus-o Radu...editor!\" (Atropa Belladona)

Din epigrama de sus-citată
Cu vestea ceea minunată,
Un singur lucru pricepui:
\"C-a pus-o Radu\". Însă cui?!

\"Am stat eu muta de uimire,\" (Atropa Bellladona)

Deși te faci a fi niznai
Și nu pricepi povestea practic,
Îți precizez că tu erai
Materialul cel didactic...

\"Catrenul asta despre rana
Mai rau nu poate sa m-afunde:
Eu m-am nascut prin cezariana,
Dar ceilalti nu mi-ai spus pe unde?!\"
(Atropa Bellladona)

Cum? tu, de asta, nu ai știre?
Păi trebuia să știi de hăt!...
Dar dacă vrei o lămurire
Vino la mine să-ți arăt!

Păi, hai să facem un calcul elementar: alfa plus beta plus gamma plus delta etc. ar putea să dea, pur și simplu, omega. Ceea ce, evident, dacă implementăm o analiză semantică elementară, găsim rezultatul exact. Hai bugs-bunny, ia-ți ciocolata și spune poezia!

Ca să vezi, dom\'le! Eram așteptat cu sufletul la gură și eu habar nu aveam! Uite ce neglijență condamnabilă din parte-mi! Oricum, colaborarea fructuoasă dintre voi două m-a făcut să mă gândesc la povestea palpitantă a Șinarzadei și Dinarzadei, din \"Alf lailah ua lailah\". Ehei! lume a poveștilor!... Dar, lasă, uite, dispare prințul și apare eunucul lui. Dați cu zarul și adjudecați-vi-l pe rând. Poate vă va \"plăcea\" en-gross!

Da, dar mai jos era ceva de genul:

Eu - un Bell, și tu - o Bellă,
Prinși în scriptele cerești:
Eu, alături, pe-o tabelă,
Iar tu... pe alt tabel ești!

Ori nu te-ai prins, ori, din pricină de kiki-miki, te faci că nu văzuși!
Dacă sfatul e dat pentru tine, atunci ar fi trebuit să-l păstrezi în arhiva sentimentală proprie. Nu de alta, dar am și eu o serie de sfaturi pentru mine și nu m-am gândit să fac din ele operă de artă...

Te-ai răspândit cu o violență aproape sinucigașă! Am întors textul pe ambele fețe. Simetria nu e perfectă, dar atât de vibrantă...
Mi-ai luat piuitul. Și nu din pricina lipsei radioului cu căști, potrivit pe o singură frecvență de undă. Ci pentru că aici ai scris cât echivalentul a o săptămână de postări pe Agonia.
Felicitări!

Stați așa: povestea asta poate începe cu o interogație profundă, atât de profundă încât te apucă amețeala uitându-te în străfundurile ei! Deci: la ce distanță, una de cealaltă, pot fi două drepte pentru a putea fi considerate paralele? Domnul Euclid a uitat să precizeze. Drept care, noi, discipoli de ultima oră și ceva, venim și spunem: două drepte pot fi paralele și în situația îmbârligată în care acestea s-ar afla la distanță infinit de mică, una de cealaltă. Adică, - zonă de extrem geometric - perfect suprapuse, așa încât ele devin una și aceeași. Drept urmare nu va mai fi nevoie de verificarea improbabilă a ipoteticei lor concurențe la infinit. Ele sunt, cu forța absolută a evidenței, paralele încă de la origini.Prin urmare-prin urmare, în lumina noii teorii, poema carmeneutică a Carmelittei, fiica imprevizibilă a ambiguității, ar suna cam așa:
„la origini
un punct
lângă punct
un alt punct
peste punct
iarăși un punct
lângă peste punct
un alt punct peste
sumă de en puncte
o linie
sumă de en plus en puncte
din infinita vecinătate
o altă linie
la capătul zero
a două linii paralele
carmen se zbate
între efemer
și eternitate
între tandrețe și
autodafé
fiți mizericordioși
și dați-i o mână de
semințe”

Este și bună de gură,
Și-are-n rest orișice vreți,
Ca să nu mai zic: cultuuuură...
Abundentă de știuleți!

N-ajung cele rele, vai!
Asmodeu să mi le ia...
Și nici bunele în rai
Cel mult, colo, în raia!

vezi răspunsul meu la comul de la \"tu\". nu de alta, dar nu mai am chef de vânătoare, deși ar fi fot interesant până al urmă...
ps: steluța pune-o în fruntea malgașilor!