Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

senzația lucrurilor

1 min lectură·
Mediu
primul sens al lucrurilor este să te facă să te privești mai atent cum te dai la o parte pentru a face loc celorlalți să intre în tine
„să vii lângă ei mi se spunea
să îi faci să te vadă
altfel vei intra singur
într-un orizont
și în alte orizonturi
ca într-un labirint
din care nu te mai poți întoarce”
la a doua strigare
ne priveam unii pe alții
sub lumina lucrurilor așezate pe tableta de comunicare
„să cauți indicii
e nevoie să te vezi
dinspre ei
să înveți
cum să te reprezinți”
așa am pășit ușor înainte
răvășind sunetul oglinzii
din care plecasem față în față cu mine
am intrat o data cu ei
ca să ordonăm
niște obiecte
care din acel moment
nu mai foloseau nimănui
“să deschizi totul auzi
nu da înapoi
vino aici și aici și aici
de acolo nu se vede nimic”
ajuns undeva
în spatele unei suprafețe
uitam încet
subiectul venirii
stabilizam forma
cu trupul acesta
impregnat de lucruri
ca și cum de aici nu se mai poate ieși
095.475
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
176
Citire
1 min
Versuri
36
Actualizat

Cum sa citezi

daniel d marin. “senzația lucrurilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-d-marin/poezie/157679/senzatia-lucrurilor

Comentarii (9)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@geta-adamGAGeta Adam
un alt sens al lucrurilor (poate al doilea) e sa faci loc inauntrul tau sa poata intra cat mai multi dintre ceilalti. e important ca acestia sa nu uite \"subiectul venirii\".

intrebare: te preocupa probleme legate de alteritate?
0
primul sens al lucrurilor este sǎ te facǎ sǎ te privești mai atent cum te dai la o parte pentru a face loc celorlalți sǎ intre în tine
Pentru o PERSONA in cautare drumului spre OM, aflarea primului sens este un mare pas mic.
de ce oare poezia ta ma duce cu gandul la:
http://www.agonia.ro/index.php/poetry/158750/index.html?
Cand voi gasi raspunsul la intrebare ma voi intoarce:)
0
DMdaniel d marin
Carmen,
Te suprapui puțin pe ideea Getei. Însă mai e un fir pe care se poate merge, și sunt surprins că nu sesizează nimeni. Și are legătură cu subiectul Venirii (nu cel cu \"v\" mic pe care se pare că și tu, și Geta v-ați focalizat atenția, în detrimentul... dar eu, întrucât eu am scris poezia, nu o pot comenta...
0
Daca am sa-ti spun drept ca, la ora acesta, nu vad alt rost al venirii dacat ispita visului, versului si poate curiozitatea de a vedea cat de rece este lava vezuviului comarativ cu temperatura subiectului in clocot pasiunilor m-ai crede? sau ai zice tot pas. Si daca nu ma crezi zi-mi Tu, pentru ca din cate mi-am dat eu seama in economia de piata nu-i o rusine nici sa furi un bou, nici sa explici un ou:)
“sǎ deschizi totul auzi
nu da înapoi
vino aici și aici și aici
de acolo nu se vede nimic”
0
IPioan peia
Având în vedere \"simpatia\" care ne leagă, am mari îndoieli că autorul ți-ar fi adresat o astfel de rugăminte... decât poate pentru a urzi un mic complot les/liricitate! Dar, mă rog, dacă tot spun budiștii că arzi nu știu ce karme pe aici, atunci mă fac că nu observ ușoarele nuanțe ironice din înflăcăratul tău discurs și vin și încerc să-mi dau cu părerea subiectivă:

Marian știe să scrie, asta-i clar. Începe și termină fără a se dilua pe drum. Are, adică, un discurs închegat și rotund, reluând, în final, tema pe care o anunță dintru început. Limbajul e curat, fără încărcări metaforice inutile. Tema e destul de transparentă, nu e nevoie de cine știe ce sistem de decodificare pentru a o percepe, susținută fiind de o retorică simplă, aproape anecdotică, centrată pe un simbol îndelung uzitat pînă acum, oglinda, ca mod de reflectare a propriului eu, într-un dans rotund al trecerii din realitate, în simbol și, apoi, iarăși, în realitate. Poema debutează cu un fel de definiție a generozității, a dăruirii rituale către ceilalți, dăruire apreciată ca \"prim sens al lucrurilor\".
\"sǎ te privești mai atent cum te dai la o parte pentru a face loc celorlalți sǎ intre în tine\".
...Și cu toate că s-a vrut, mai degrabă, un fel de gest de sorginte poetică, are, în primă instanță, o semnificație de tip uman, e un fel de revărsare a sinelui către semeni. Aceasta și pentru a evita însingurarea, care e \"un labirint
din care nu te mai poți întoarce\".
În secvența doi se fac, ca să zic așa, oficiile de prezentare:
\"ne priveam unii pe alții
sub lumina lucrurilor așezate pe tableta de comunicare\".
Aci am o obiecție față de folosirea termenului de \"tabletă\". Compromite, oarecum, importanța gestului, prin rezonanța lui minimizatoare. Poate că altceva ar fi fost mai potrivit.
În fine, pentru ca gestul de apropiere să nu rămână opac și să nu se transforme într-un act gratuit, va trebui să încerci să înveți limbajul fiecăruia:
\"sǎ cauți indicii
e nevoie sǎ te vezi
dinspre ei
sǎ înveți
cum sǎ te reprezinți\",
...acel \"e nevoie să te vezi/ dinspre ei\" anunțând deja simbolul oglinzii, care apare, în următoarea strofă , la modul explicit.
Va să zică, a intra \"odată cu ei\" în acea oglindă, înseamnă a redirecționa sensul înțelegerii lucrurilor, folosind același limbaj, părăsind vechile convenții solipsiste:
\"am intrat o data cu ei
ca sǎ ordonǎm
niște obiecte
care din acel moment
nu mai foloseau nimǎnui\".
Apoi:
\"sǎ deschizi totul auzi
nu da înapoi
vino aici și aici și aici
de acolo nu se vede nimic\", se traduce, clar, prin obligația de a dovedi disponibiliate absolută în încercarea de apropiere, precum și onestitate în dăruire. Altcum, riscul alienant al izolării pândește încă, ieșind din orizontul firescului;
\"ajuns undeva
în spatele unei suprafețe
uitam încet
subiectul venirii\"
Astfel că ființa poate eșua în mineral, în încremenire captivă, ca într-un fel de cavou al incomunicării:
\"stabilizam forma
cu trupul acesta
impregnat de lucruri
ca și cum de aici nu se mai poate ieși\"

Cam acesta ar fi tipul de lectură de tip \"didacticist\", fără cine știe ce conotații structuraliste, pe care eu îl vizez la prima \"strigare\".
PS: Uite că nu reușesc să localizez unde vine Mauna Lao asta, ca să văd dacă a meritat efortul exegetic au ba. Sună exotic, dar și sigur?
0
IPioan peia
vezi răspunsul meu la comul de la \"tu\". nu de alta, dar nu mai am chef de vânătoare, deși ar fi fot interesant până al urmă...
ps: steluța pune-o în fruntea malgașilor!
0
@bogdan-sevra-0009627BSbogdan sevra
pentru ca se simte, prin forta evidentei, cusatura tehnica, stilul ne-stil care parca ti-ar vorbi despre ceva, dar de fapt nu-ti vorbeste despre nimic(i.e. o ambiguitate fara substanta), tehnica urmanoviana parca, enervanta in ceea ce ma priveste, si rareori izbinditoare...
0
DMdaniel d marin
despre ce anume pare că-ți vorbește, dar de fapt nu-ți vorbește?
0
@nicolae-n-negulescuNNNicolae N.Negulescu
Draga domnule Daniel D. Marin,

In calitate de membru in colegiul director la editarea unei antologii de poezie contemporana, dedicata Limbii romane, va propun colaborarea cu cel putin doua creatii reprezentative.
Selectia domniei voastre ca autor ce veti fi publicat in cuprinsul prestigioasei antologii,imi apartine. In acest sens, termenul de primire al materialelor se va finaliza sambata, 28.02.2009.
Cu aleasa consideratie, al dvs,
N.N.Negulescu.
0