ioan peia

lanceput, era corect, desigur

uite c-am greșit pluralul! e, așa e l-a-nceput, până înveți șpilul și, evident, vocabularul potrivit...

când eram june fericit, pescuiam prin canalele din bălți numai lini și line. pe lini îi aruncam la loc, în baltă, iar pe line le prăjeam la foc domol și le mâncam cu mare plăcere carnea ceea dulce și fragedă. a mai trecut vremea, ce-i drept, dar pasiunea mi-a rămas. păcat că bălțile au cam secat, dar dacă zici că știi un lac potrivit pescuitului, atunci nu văd nici un impediment în măsură a-mi restimula instinctul meu pescăresc. unelte încă mai am, slavă domnului: bețe de bambus, fir de nylon, cârlige agere, bașca abilitate de maestru, mă rog, cam tot ce ar fi necesar pt a pescui fulgere aurii prin unde. și chiar curiozitatea de a pescui o păstrugă, dacă au migrat cumva de la mare în vârful munților, că parcă așa știu eu că fac ele în anume momente ale anului.
ps: cum vezi, eu nu am finețuri citadine, precum carmen, ca să pot aspira la o \"perfectiune a delictului de sine mai condimentata, mai desueta, mai perversa.\" sunt doar un plebeu mâncător de line! sau păstruge, după caz...

tu ai un creier periculos! drept care trebuie vânat cu unelte potrivite. nu din capriciu, ci din necesitatea de a nu lăsa în libertate demonul din darksideul lunii!

nu primeai amendă, tania, stai liniștită! cel mult un sărut de piatră, \"fierbinte și ars\", pe fruntea jună a statuii celeia. căci, oricum, domeniul nu e public, iar publicul nu locuiește-n domenii. are el habitaturile lui greu localizabile, iar tu, dacă te îndoiești de efectul faldurilor rochiei cele roșii, puse de pamplezir pe brațul imortelei, nu ai decât să arunci toate vazele cu flori vii din casă.

mai întâi vreu să văz premiul în carne și oase, să nu-mi storc creierii dijaba...

și să nu-mi zici mie, liviu baci, că n-ai beut, nu una, ci zece cahvfele!... că dacă nu, atunci de unde să fi fost tu așa de inspirat?
uite ce mi-o plăcut!

supermix!

uite, eu sunt entuziasmat de \"țârâitul asimptotic\" al greierilor și tare mă oftic că nu mi-a venit mie ideea, tot ascultând și ascultând la greierii ceia, seară de seară...
da, într-adevăr, asimptotic țârâitul lor, ca și granița subțire, cât ascuțișul lamei, dintre viață și moarte.

vii? te duci? sau chiar ești în țara minunilor? cheița e de la poarta verde?
tare mi-o plăcut!

excelent! viața curgând prin cuvinte. acesta-i adevărul poeziei...

uite, sucită mai e făptura omenească! acest grigore, ițit în mintea, desigur, teribilistă a unui tânăr, mie-mi place. poate pentru că îmi resuscitează amintiri junimiste din vremea când eram entuziasmat de prozele bizare ale lui urmuz. poate pentru că această \"zgârcenie lexicală\" - așa cum remarcă felix - chiar dacă nu aduce nimic nou în planul \"jocului\" liric, potențează sugestia, colaționâd în mintea lectorului toate imaginile anarhice pe lângă care trece, întâmplător, și pe care le abandonează din lipsă de sistem, neavând la dispoziție uneltele necesare pentru a le releva sau netrecându-i prin cap că o poate face. lucrul acesta îl reușeșete autorul lui grigore, destul de credibil, în opinia mea. sigur, după cum e vizibil în comentarii, genul acesta de scriere stârnește multe reacții,- când violent opuse, când timd afirmative. dar, aș putea risca să spun că tocmai din acest motiv textul este viu. este posibil ca acest model, însușit de un autor care poate nici nu a auzit de urmuz, să sfârșească în propriu-i manierism, întrucât este evident că nu poate duce departe, nu poate supraviețui decât, eventual, ca un exercițiu oarecum insolit, restrâns la propria-i găselniță. dar, până atunci, zic că grigore poate aspira la titlul de personaj sui-generis, care aduce cu sine un mod interesant de a produce poezie. analiza lui felix este excelentă, din acest punct de vedere.

mai este un islamist pe la \'mnealui, prin urbe. i se zice bicuță și zi de zi aruncă cu sticle incendiare în clienți. cel puțin așa ne spuse liviu-baci, carele este un expert în a dezamorsa sticle din iestea. ultima dezamorsată era cât pe ce să găurească teatrul național!

dacă ai să pui mâna să citești bine istoria, vei vedea că în vremile de demult au fost săvârșite fapte de o mie de ori mai revoltătoare și au existat obiceiuri care, pe noi, indivizi de structură creștină și locuitori al unni veac ceva mai ferchezuit, or\'șcât,- pe noi ne-ar lăsa muți. și, de atunci, de pe vremile chiar glorioase unele dintre ele, se tot propăvăduiește sfârșitul lumii și venirea, ba a antihristului, ba a hristului etc. astea-s bazaconii mistice ale celor care își populează mintea cu închipuiri infantile și care nu pot trăi decât servindu-și câte o mică povestire bigotă pe fiecare zi. făceam referire strictă la textul sfântului ăla, care nu avut ce face și și-a dat și el cu presupusul, ca atâția alții, când i se urcau energiile nedeversate la cap. cât privește pozele de mai sus, o vreau și eu pe blonda! îmi faci cadeaua?

carmen... sau, de ce nu? care men!

știi ce este absolut deranjant în povestea asta, alimentată de un anume tip de heyrupism intelectual care eșuează, inevitabil, în derizoriu? faptul că mulți din cei ce accesează probleme care, prin structura lor, sunt
destul de complexe și greu asimilabile, - nemaipunând în discuție aspectul discutabilității lor - mulți dintre acești accesanți, ce înțeleg și nu prea cele dezbătute, vin și fac, teoreia chibritului, întrebuințând un limbaj forțat, obscur, contorsionat, îmbâcsit de noțiuni relative, care nu numai că nu lămuresc problema în chestiune, dar accentuează și mai mult ambiguitatea ei. par examplu, în cazul de față, când tu citezi - căci ghilimelele, mie, asta-mi spun - când dai citatul ăsta revanșard, cu vădita intenție de a-mi strivi mie neuronii și a-i pune la zidul infamiei, eu nu pot decât să remarc că totul nu-i decât o fușăreală expresivă. căci : ori traducerea e tâmpită, ori dl. pierce are mintea pusă pe bigudiuri! și, odată cu el, și-o pun și alții, că, nu-i așa? doar e strong să pari inteligent și școlit, chiar dacă prea mare lucru nu ai înțeles din cele dezbătute. pe de altă parte, dl. pierce o fi avut el în capul lui ce-o fi avut când a devenit celebru, dar dacă acesta este modul de a pune problema, apoi, pardon! să mi se dea voie să mă uit cam câș la argumentațiile dlui. păi, ia să vedem: \"definesc semnul ca pe ceva ce este in asa fel determinat de altceva, numit obiectul sau, si care determina un anume efect asupra unei persoane, efect pe care-l numesc interpretantul sau, incat acesta din urma este determinat mijlocit de primul\".
va \'zică, - încerc eu să descifrez cimilitura - semnul e CEVA (!... normal, orice e ceva!) pe care-l freacă la bilă ALTCEVA (!!... e, păi!..), musai obiect - al cuuuuuuii?! că nu reiese deloc: abiectul este al lui CEVA sau al lui CINEVA?? - anșa, și care frecangeală are, drept consecință, prin ricoșeu, un anume efect asupra unei persoane, care persoană și ea, la rândul ei, are un nume, va\' zică, și numele persoanei este mr INTERPRETANT al lui nu știu cine, că nu prea reiese, care interpretant este și el, la rândul lui, determinat de primul. care primul? poate CEVA-ul sau ALTCINEVA-ul, dumnezeu mai știe!... ei, dacă tu numești asta exprimare inteligubilă, eu înghit literele una câte una, cu screen, cu tot. și dacă mai vii și-mi spui că tu, daaaa, tu ai înțeles perfect, atunci nu numai că le-nghit, dar promit să înghit toate cărțile de semiologie care se vor scrie de aci încolo. cu autori, cu tot. eu zic așa: că sunt prea mulți bărbăței cu tuleie-n barbă p-acilea, care se laudă că au terminat cine știe ce facultăți pe la foarte fără frecvență, cu ifose-n cap și absint în nas, și fac un tapaj monstru pe chestia asta, dând a înțelege, cum susținea unu\' cozan, că eu sunt tâmpit și nu prea pricep lucrurilea astea, întrucât deoarece și pentrucă nu am terminat școala aia înaltă, unde creierele intră fraiere și ies suprasaturate de noțiuni adânc semnificante. iar dacă le retezi din nas, ofensați nevoie-mare, pun mâna pe țoiul cu mahmureală și-ți servesc un afront de toată frumusețea. țoiul și puțoiul, cu alte cuvinte!
dar... ce să mai zic?
o las așa, deocamdată.
ca să nu fii și tu ofensată.

cred că m-am lămurit. nu mai avem ce discuta.

te scremuși ce te scremuși și tot rahat ieși din tine!

ce zicea pierce ăla al tău, carmen? că-convenția arbitrară e, rășpectiv, \"acel ceva care este determinat de altceva\"? mamăăăă, ce adânc spus! repetă, te rog io, că tare mi-o plăcut!!...

am plasat o virgulă greșit, dar la atenția reclamată pentru a evita diacriticele, e scuzabil...