Realitatea de care nu are nimeni nevoie

capitolul trei fara inger pazitor, strivit de link-urile lui Radu, cele de care depinde posteritatea noastra,simt ca imi pling ingerii Catalinei pe umeri, Cenusareasa asta care matura florile putrezite in iarba si care imi da un kil de cartofi pe o carte, si nu ca sa-i prajim amindoi sau sa-i orientalizam... si apoi ii spun Alexandrei: \"Cite carti au mai ars de-atita foame, Alexandra?\" si ea ride, Ana deseneaza si ea o galaxie, Elia - rubensiana noastra draga, a visatorilor de culoare masculina, zice \"ma-ntorc cu spatele, ma fac nisip de clepsidra\" si deodata simt altfel timpul, \"Cum sa-ti fiu azi?\" - \"stea cazatoare\" - as vrea sa-i zic... dar ma innebuneste Amadriada, ma striveste ca pe un fluture in panoplia noptii... ii spun foarte serios ca o sarut pe existenta, te timpla ei visatoare... Daniela lipseste, vine fata aia frumoasa cu chitara ei... si baiatul ala, subtire ca un pai, o soarbe din priviri, ne arunca in aer simturile... copiii asita ma fac sa visez la o ultima corabie... nu voi avea si eu loc in ea, dar, cel putin, as avea sansa s-o vad desprinzindu-se de mal... malul, locul in care ni se scufunda umbrele... dar incepusem sa povestesc de la facerea lumii, de acolo de unde inorogul alb se alasa ademenit intre coapsele zeitei si androginul se arunca in haosul zilei, barbat si femeie, zeu si statuie cu frunza de artar... sa mai destindem putin legenda, sa nu mai taiem nodul gordian, facerea lumii nu a fost o durere, nu nasterea este un chin, nu moartea este terifianta, ci viata... care... ea, viata... dar mai am nevoie de buzelele tale... cui ii scriu eu... cind visez... o, visul, curgind ca o cetate in iarba... unde este Gabriel? Cine apasa ENTER pe sufletul meu... dinlauntrul matricei nu ma pot proiecta... eu, pe mine insumi... si totusi... cineva imi pune piciorul pe git si ma arunca... inapoi... intr-un ocean de cuvinte!