Ioan Ivașcu

Indiferent,iubito, ieri prin oras trecui intr-o trasura verde cu coviltir galbui, facuta dintr-un arbor, probabil chiar un tei, la ceasul cand din stresini isi picura pe-alei amiaza toata

Coppil frumos, cu aripi inegale, tu nu esti decat umbra iluziilor tale!

Mirosea a zei proaspat rastigniti! In camarile sufletului era seara, duminica sau ,poate,era vara tarzie. Mi-am ridicat umbra somnoroasa spre soare si am ras, am ras cau un ras

Seara isi inghite ultimele stele, Amutesc deasupra crengile p[langand, Lacrimi evadeaza dinspre pleoape grele Ca un roi de aur spanzurat de-un gand, Iar in ierbi curate creanga ta se lasa, Alba

Ideile planse dau in rod- fantezii.

Poemul acesta e unul naiv, naiv ca si carnea unei fecioare, naiv ca o comparatie de copil intr-o zi de viata,oricare, poemul acesta e unul fragil, cum e cararea serpuitoare, pe care o vezi,o

Ti-au cazut pe buze florile lauze si de-atunci tot ploua ploaie fara roua, cerbii lopatari casca gene mari, hauri peste hauri prin pietre si tauri: toamna nu isi lasa zarea matasoasa peste

Pe alei curg femei intr-un dans ritual: simt in maini miros de carne, simt in frunze gust de val.

In gradini, august isi rasfoieste petalele ursuz si distrat, ca un batran scriitor ciornele tineretii.

Se-ncaiera sub bolti de frunze-n vale saruturile mele cu-ale tale, intr-un vartej de sine insusi beat, la umbra unui arbore taiat, pe care-atarna-n vesela nestire fantoma spanzurat-a unui

Pe maluri,pescarusii, reci dare de lumina, impart nemarginarea in stoluri,ca si cum in noaptea asta marea prin valuri isi ingana intregul ei tezaur de saruri si parfum... In fiecare scoica

Iubito,iti e frica de Cuvinte, trec ingeri schiopi prin lumi de chihlimbar, doar ingerul aducerii aminte prin viata noastra trece tot mai rar, de ne sfasie dragostea-n saruturi, luandu-ne

Noaptea venele mi-s grele de lumina prinsa-n stele

Plangem taceri,mestecam insomnii schingiuind,rastignind pe cate-un poem sufletul nostru ,ce-i dat oricui si oriunde, tauri valsand pe sub pietre de moara spanzurate de lacrima fiecarui

Se trec saptamanile- ca painile proaspat culese din abisale cuptoare pazite de zei indecenti.

Adormit de mancarile grase, intr-un pseudorai levantin, iti musc cu miscari voluptoase sfarcul urechii canin Lumina-nserarii te-apasa pe frunte cu degetul gros, inelar cu unghia

Un sicriu in livada: ninge cu fulgi din ce in ce mai mari.

Ca sa ne hranim propriile noastre singuratati, am construit turnuri de fildes din loc in loc.

Ramele devoreaza o stea: nu sunt decat umbra lor pe filele-acestea..

Gustam prospetimea izvorului din palmele fecioarelor facute caus: buzele ne ingenuncheaza-nsetate pe liniile vietii-altare ale dragostelor noastre tarzii...

M-am exilat asa cum stii, Emil, la umbra unor pleoape de copil si-am zugravit acolo -ca-n cetate- din turte dulci fecioare colorate, in cer si vant am semanat tacere de-a lungul celor sapte

Femeie cu gust de otrava, inceput izvorand din sfarsit de iubire,-n privirea-ti bolnava eu zac ca un sfinx rastignit Se lasa onoapte rotunda, in pomi si in pasari la fel, si aufletul meu

Se-mputineaza sufletul meu, rob al falselor lumi, imi inchipui ca un zeu imi sapa cu unghia-n trup si eu nici macar nu-i simt chipul, ca zeite fecioare aminte-mi aduc de sanii virgini ca

Carciuma goala te-asteapta fierbinte struneste-ti cantarea de-acum inainte in litri de vin,in kile de somn fii,printe,al serii si-al tamplelor domn, agati-mi de buze un truop de fecioara si