Poezie
Autoportret în irisul iubitei
1 min lectură·
Mediu
Lumina roz se despletea-n oraș
Cu nuri misterioși, de fată mare,
Și luna, ca un semn de întrebare,
Ti se-așeza pe umărul golaș
Eram în primăvără sau în toamnă,
Nu știu. Era în suflete prăpăd,
Azi numai amintirea mă condamnă
La reci singurătăți în care văd
În lucruri chipul tău de tandră zână,
Zâmbindu-mi melancolic și fugar,
Cum mișcă delicat augusta mână
Spre-a-mi oferi firimituri de har
Doar noaptea te visez în chip de floare
Pe un pervaz de stele-nchipuind
Corăbii, plutitoare pe o mare
De fulgere, de aer și de gând
Spre dimineață îmi devii mireasă,
Căci fac din insomnia mea altar,
Iar luna pierde-n valuri de mătasă
Surâsul tău habotnic și hilar.
044.855
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan Ivașcu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 114
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Ivașcu. “Autoportret în irisul iubitei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-ivascu/poezie/178240/autoportret-in-irisul-iubiteiComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Cer iertare ca inca n-am dobandit privilegiul de a acorda stelute aurii, caci in mod sigur as fi lasat una langa muza pierduta , pe care cred ca o vei regasi curand.
(Am vazut-o eu de dimineata, astepta intr-un ungher de cer!)
Primeste deci niste aprecieri de la mine :********
Mult succes in continuare!
nif_nif