Singura la usa toamna imi bate,
Culori stinse,tacere-n cetate
Si-n parc aleea-i infundata
De-atatea frunze,de-atata ceata.
E toamna si as vrea sa-ti scriu
De pot cu mana inghetata
De acelasi
Tu, nu mai exiști,
cum să mai exiști când esti doar o amintire?
Poza ta color am rupt-o in două,
si lucrurile care mi le-ai dăruit
le-am aruncat la containăr...
iar serile, serile de
Sunt singur,
visurile se zbat la geam,
sunt singur
și stau trist
și te astept să intri.
Sunt singur
și ascult visând
natura plângând
și totul devine pustietate.
Sunt singur
natural
Ziua de joi,e mult mai frumoasă
când toamna își colorează întinsul ei
când ploile lungi nu ne apasă
si dorul de moarte ne vine inapoi.
Ziua de joi poate fi undeva într-o gară,
între două
Niciodată nu pierdem nimic
Niciodată nu putem păstra totul,
Suntem mult mai saraci când murim
Neștiind care ne-a fost norocul.
Căutăm adevărul in cărti,
Ne uităm lung la stele,
Ne-ntrebăm, ne
Când am să mor...
(așa simt de o vreme)
Să ma imbrăcați
cu blugi-mi negri,
îmbolnăviți de-atâtea rataciri.
Să nu vă pregătiți de vreo plimbare...
e plictisitor să mergeți cu mine...
Mai bine
Galbene frunze mai cad
Tacerea ramane totuna
Si mi se pare ca trec
In ultima toamna ce vine.
Si galbene frunze distreaza
Tremurul unui vant
Mai stai, asteapta, ma cheama
O, libertate te am
Duminică tristă de toamnă
Cu grele treziri in amiază
Când leneșe tocuri de doamnă
Fac liniștea totuși mai trează.
Și vântul vuiește-n cetate
O! frunzele încep să cadă,
Iar lacrimi obrazul
Asteptarea mea,este o vara ucisa
de freamatul frunzelor
de cantecul greierilor muribunzi
de plecarea ta in lume
cand clopotele au incetat sa bata
neapucand sa-mi vorbeasca de tine.
Seară, joc de lumini,
obosite cadențe,
trepte ce urcă spre infinit
mă-ntreabă de clipa ce nu se oprește.
Seară, sfârșit de mileniu
demult necalculat
praf, frunze, rămase
pe crucea ce ni s-a
